Aproape 45 de grade, recordul lunii august în România. Cum va fi vremea în această lună

luni, 03 august 2020, 21:10
1 MIN
 Aproape 45 de grade, recordul lunii august în România. Cum va fi vremea în această lună

Meteorologii spun că luna august este mai stabilă din punct de vedere al precipitațiilor, însă, este una foarte călduroasă, mai ales în sud. Potrivit lui Mihai Huștiu, meteorolog ANM, nu vorm scăpa de caniculă în această lună. Potrivit ANM, recordul de temperatură maximă pentru luna august a fost de 44,5 de grade Celsius.

„Oricum, luna august, prin definiție, este o lună mai săracă în precipitații, o lună în general stabilă, o lună însorită în care am putea să ne bucurăm de concediu în bune condiții și se pare că așa arată prognoza, chiar pe săptămâni, progrnoza emisă săptămâna trecută, cu o vreme mai caldă decât normal aici în sud, sud est pe toată durata lunii august, cu temperaturi mai mari în general cu 1-2 grade sunt prognozate abaterile de temperatură”, a explicat Huștiu la Gândul LIVE.

Recordul de temperatură maximă pentru luna august  în România a fost în anul 1951, 10 august, în localitatea Ion Sion din jud. Brăila: 44,5°C. În aceeaşi zi, în alte două localităţi din Bărăgan (Amara şi I.C. Frimu), s-a înregistrat temperatura maximă de 44,0°C, apropiată de cea absolută pe ţară”, potrivit unei analize ANM.

Mai multe informații, pe gandul.info

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii