Arad: Un bărbat a cerut daune fostei soţii după ce a aflat că nu este tatăl copilului pe care l-a crescut

luni, 01 martie 2021, 21:36
2 MIN
 Arad: Un bărbat a cerut daune fostei soţii după ce a aflat că nu este tatăl copilului pe care l-a crescut

Curtea de Apel Timişoara a pronunţat sentinţa finală într-un dosar în care un bărbat din Arad a dat-o în judecată pe fosta lui soţie, cerându-i daune morale pentru că i-a ascuns, timp de nouă ani, că nu este el tatăl copilului pe care l-au crescut împreună, relatează Adevărul.ro

Divorţaţi în anul 1996, un bărbat şi o femeie din Arad s-au împăcat după divorţ şi au reluat convieţuirea. La mai mulţi ani după reluarea relaţiei, mai exact în 2009, femeia a născut o fetiţă, iar cuplul a trăit împreună până în 2017. În urma neînţelegerilor, cei doi s-au despărţit din nou, femeia şi fetiţa rămânând în locuinţa bărbatului. În urma neînţelegerilor, bărbatul a deschis împotriva fostei sale soţii şi un proces de stabilire a paternităţii în urma căruia s-a stabilit că fetiţa despre care credea că este a lui are, de fapt, un alt tată.

„A fost o lovitură năprasnică” În urma acestei situaţii, bărbatul a deschis proces, cerându-le judecătorilor să o oblige pe fosta lui soţie să îi plătească chiria pentru perioada în care ea şi fiica ei au locuit în casa lui, dar şi să îi fie restituită pensia alimentară pe care i-a plătit-o fetei. De asemenea, bărbatul a cerut 10.000 de euro daune morale, arătând că prin faptul că a fost minţit cu privire la paternitatea fetei a îndurat „suferinţe psihice greu de imaginat”. Bărbatul a arătat că a iubit-o pe fetiţă „aşa cum orice părinte îşi iubeşte copilul şi a avut grijă să nu-i lipsească nimic”.

Bărbatul a mai arătat că pentru el „a fost o lovitură năprasnică atunci când a aflat că nu este tatăl fetitei şi consideră că suma de 10.000 euro pe care o pretinde pârâtei ca daune morale este justificată faţă de comportamentul imoral al acesteia şi faptul că timp de 9 ani l-a indus în eroare”.

 

În proces, femeia s-a apărat spunând că fostul ei soţ ştia că fetiţa nu este a lui, dându-şi acordul pentru conceperea copilului cu un alt bărbat din cauza unor probleme de sănătate. Decizia instanţei Atât Judecătoria Arad, cât şi Tribunalul Arad şi Curtea de Apel Timişoara au decis că bărbatul este îndreptăţit să primească daune morale în valoare de 10.000 de lei pentru traumele suferite, considerând că susţinerile femeii, referitoare la faptul că bărbatul ştia că fetiţa nu este a lui, sunt nedovedite.

Citește integral pe Adevărul.ro

 

Comentarii