Arestat după ce a făcut o plimbare cu maşina unui locatar care o lăsase la stradă cu tot cu cheie

luni, 19 decembrie 2022, 02:50
1 MIN
 Arestat după ce a făcut o plimbare cu maşina unui locatar care o lăsase la stradă cu tot cu cheie

Un tânăr din Târgu Frumos este cercetat penal după ce a furat un autoturism şi s-a plimbat cu el, deşi nu avea permis de conducere. Acesta a fost arestat de către autorităţi.

“La data de 9 decembrie, poliţiştii Poliţiei Oraşului Târgu Frumos au fost sesizaţi de către un bărbat, din oraşul Târgu Frumos, despre faptul că persoane necunoscute i-au sustras auto lăsat descuiat în faţa locuinţei. În interiorul maşinii, într-o cutie a lăsat una dintre chei. În urma verificărilor, auto a fost găsit de poliţişti. De asemenea, din cercetări a rezultat faptul că acesta ar fi fost condus de către un tânăr care nu deţine permis de conducere. În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 16 decembrie tânărul bănuit de comiterea faptelor de furt în scop de folosinţă şi conducerea unui auto fără permis de conducere a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani şi Judecătoriei Paşcani, instanţa dispunând arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă”, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

Comentarii