Asistentă medicală, moartă în condiții suspecte la petrecere. Ar fi luat droguri

luni, 27 decembrie 2021, 19:03
2 MIN
 Asistentă medicală, moartă în condiții suspecte la petrecere. Ar fi luat droguri

O tânără asistentă medicală din București a sfârșit tragic, în mod suspect, chiar în ziua de Crăciun. Fata de numai 21 de ani se întorsese de sărbători în comuna natală, la părinți, în județul Galați.

Simona absolvise în Capitală o școală postliceală sanitară și lucra ca asistentă la un cabinet stomatologic. A venit în Ajunul Crăciunului la părinți, în comuna Ivești, și seara a plecat cu alți tineri la o petrecere. Tatăl fetei mărturisește că nu îi cunoștea anturajul, dar că nu erau prietenii pe care îi știa de când Simona locuia cu familia.

Pe la 4 dimineața, fetei i s-ar fi făcut rău. Alți tineri ar fi luat-o cu o mașină și au oprit la trei adrese până când au găsit o prietenă dispusă să o primească în casă, în starea în care era. Au pierdut timp prețios până să sune la 112. La fața locului a fost trimis un elicopter SMURD. Din păcate, era prea târziu.

„La acea petrecere s-au consumat cantităţi mari de droguri. Spre dimineaţă, Simonei i s-a facut rău şi cineva ar fi luat-o de acolo şi a plimbat-o cu maşina prin comune ore bune până când sărmana fată şi-a pierdut viaţa. În cele din urmă, cineva la care ar fi ajuns în final acasă a sunat la 112. Părinţii fetei habar nu aveau ce se întâmplă cu fata lor, fiind anuntaţi de poliţia locală din Iveşti de tragedie”, a spus un tânăr care a dorit să rămână anonim.

Ion Caraiman, tatăl fetei: „Eu făceam grătarul. O așteptam să vină acasă. Și, când a venit poliția, mi-a dat anunțul, mi-a arătat poza. Ce s-a întâmplat? Accident, ceva grav? Cică, nu, mai grav. Droguri? Da”.

Surse din cadrul anchetei spun că tânăra ar fi apucat să le spună polițiștilor că a luat o jumătate de pastilă, apoi că a luat o pastilă întreagă, fără să menționeze despre ce substanță era vorba. Celor care o cunosc nu le vine să creadă că Simona nu mai este în viață.

Aflați amănunte de pe stirileprotv.ro și observatornews.ro.

Comentarii