Atenție la ce puneți pe grătar și unde îl faceți pentru a nu fi vizitați de urs!

joi, 17 iunie 2021, 11:38
1 MIN
 Atenție la ce puneți pe grătar și unde îl faceți pentru a nu fi vizitați de urs!

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Suceava transmite un apel către sucevenii amatori de ieșiri în natură.

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al DSVSA Suceava, a subliniat o problemă actuală, legată de urși, care nu este de neglijat. Sucevenii sunt sfătuiți să fie atenți unde se instalează dacă merg la grătar în zona de munte, practic cam oriunde de pe la Câmpulung Moldovenesc spre zona mai muntoasă.

Concret, nu se recomandă intrarea adânc în pădure, existând un risc real de întâlniri nedorite cu ursul, care poate fi atras de la mare distanță de mirosul de carne.

„Este foarte important ca oamenii să lase curățenie după ei, resturile alimentare de asemenea aduc urșii mai aproape de zonele locuite. În general, dacă grupul de oameni face zgomot, ursul nu se apropie, dar totuși recomandăm folosirea unor locuri de agrement amenajate ori, dacă acestea nu există, camparea la marginea pădurii, cât mai aproape de zone locuite”, a explicat doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc.

În altă ordine de idei, medicii veterinari fac apel la suceveni să cumpere carne pentru grătare din surse autorizate, să fie atenți la termenele de valabilitate, dar și la depozitare. O caserolă de mici ținută 3-4 ore în portbagaj, când este cald, poate duce la alterarea cărnii și la risc de probleme pentru consumatori, cum au fost cazuri anii trecuți.

Aflați amănunte de pe monitorulsv.ro.

Comentarii