Averea fabuloasă a unui tânăr director care a lucrat numai la stat

joi, 18 februarie 2021, 15:24
2 MIN
 Averea fabuloasă a unui tânăr director care a lucrat numai la stat

Lipsa apei calde în timpul verii şi a căldurii iarna au devenit o normă pentru mulţi bucureşteni. Directorul Termoenergetica, compania care ar trebui să livreze aceste servicii, nu este tulburat de lipsa de eficienţă a acesteia. 

El a strâns, până la 35 de ani, o avere fabuloasă. Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A. este, începând cu data de 01.12.2019, operatorul regional al serviciului public de alimentare cu energie termică în arealul deservit de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti–Ilfov în baza Contractului de delegare a gestiunii directe a serviciului public de alimentare cu energie termică încheiat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Termoenergetică Bucureşti–Ilfov, se arată în prezentarea Companiei. Directorul general al instituţiei este Burghiu David Alexandru. El este absolvent al Academiei de Poliţiei, specializarea Drept, în 2008. De unde deduce că are în jur de 35 de ani.

Are un master la Colegiul Naţional de Apărare. Până în 2014 a fost ofiţer specialist MAI.

Din 2016, devine consilier pentru relaţii externe la Compania Naţională Aeroporturi.

Din 2017 este, concomitent, administator neexecutiv Metrorex, administrator neexecutiv la Compania Naţională de Parcuri şi Grădini, Director la Compania Municipală de Management al Traficului (2017 – 2018).

Din 2018 este şi administrator special RADET.

Burghiu are 5 venituri din bani publici

–  37.524 de lei indemnizaţie CA Metrorex,

–  104.285 lei Indemnizaţie Administrator special RADET

–  96.491 lei, indemnizaţie Director General Compania Municipală Termoenergetica

–  43.652 de lei indemnizaţie Companie Muncipală parcuri şi grădini

–  65.762 lei Comisia pentru aplicarea legii 550/2002 (privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local).

În anul 2020 a câştigat suma de 347.714 lei, adică 6.000 de euro pe lună.
 Burghiu colecţionează case, maşini, terenuri şi bijuterii

Are 6 terenuri din care două în Otopeni şi două la Bran. Deţine 8 clădiri, din care 2 la Chişinău şi 2 în Otopeni. În 15 ani a colecţionat bijuterii de 300.000 de euro. Are 3 maşini. Datoriile la bănci, în valoare de 200 de mii euro, sunt mai mici decât valoarea bijuteriilor pe care le deţine.

Compania condusă de Burghiu are în exploatare: 954,09 km conducte – reţele termice primare, 2963,3 km conducte – reţele termice secundare. Majoritatea sunt în stare înaintată de deteriorare.

SURSA: newsweek.ro

Comentarii