Balanişcu a fost numit secretar de stat la Mediu. Cine preia mandatul vacant în Consiliul Local

miercuri, 05 ianuarie 2022, 09:51
1 MIN
 Balanişcu a fost numit secretar de stat la Mediu. Cine preia mandatul vacant în Consiliul Local

De ieri, Bogdan Balanişcu este oficial secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Decizia semnată de premierul Nicolae Ciucă a apărut în Monitorul Oficial. 

Amintim că, la mijlocul lunii trecute, Comitetul Executiv Judeţean al PSD l-a propus pe Bogdan Balanişcu pentru această funcţie guvernamentală. Până acum, el a condus grupul PSD din Consiliul Local Iaşi. Numele lui a fost menţionat ca posibil viitor viceprimar, dacă alianţa de guvernare PSD-PNL s-ar concretiza şi la nivel local. Surse din administraţia locală ne-au confirmat însă temerea primarului Mihai Chirica de a ajunge „în umbra” lui Balanişcu, preferându-l pe Cezar Baciu, incomparabil mai uşor de condus.

Conform ordinii de pe lista candidaţilor PSD la alegerile din septembrie 2020, în locul lui Bogdan Balanişcu va veni în Consiliul Local Mihai Gavril. Şefia grupului consilierilor PSD va fi preluată de Bogdan Crucianu.

Bogdan Balanişcu a mai făcut parte din aparatul administraţiei centrale: în mandatul trecut, a fost consilier al ministrului Transporturilor.

Comentarii