Bogdan Iliescu: Degeaba a luat premiul Nobel dacă nu poate să se bucure de un păhărel de palincă

“„Pân' capul meu pe umeri nu mai pot să-l ţân/ Si am să beu atâta până când am să aflu cine/ Poate să-mi spună cât să beu să-mi fie numai bine.” (Pavel Stratan, Eu beu)

O facem pentru că suntem apăsaţi de griji şi de nevoi. O facem pentru că pielea nu ne mai e de ajuns sa ne ţină fericirea. O facem pentru că ne încântă compania unora dintre semenii noştri. O facem pentru că vrem să ne descătuşăm toate energiile creative. O facem şi pentru că nu mai putem altfel. O facem pentru aproape orice motiv imaginabil. Dacă v-aş ruga să spuneţi ce este acest ceva pe care îl facem din atâtea motive atât de diferite, cred că v-ar lua oarece timp de gândire. Si totuşi, îl facem aproape toţi. Şi pentru toate motivele pe care le-am enumerat şi pentru multe altele. Cei dintre voi care aţi spus „bem” aveţi dreptate. Puţine lucruri sunt mai bine încetăţenite, mai ales în partea noastră de lume, decât consumul de alcool ca şi carte de identitate socială. Ne-băutorul, deşi acceptat, este un ciudat şi nu poate intra niciodată în cercul cel mai intim al oricărui grup. Cariera lui socială este sortită unui parcurs mediocru, undeva în periferie. Indiferent de celelalte coordonate. Degeaba a luat premiul Nobel dacă nu poate să se bucure de un păhărel de palincă (mult mai bună decât whiskey-ul ălora) cu noi.

Singurul norişor firav care ne strică „petrecerea” dar, din fericire, doar până la prima adiere a aburilor peste creierele noastre fremătânde, este că „face rău la ficat”. Da şi unchiu’ a băut până la 80 de ani şi nu a păţit nimic, sare salvatoare statistica individuală, bogat populată cu cei câţiva indivizi pe care îi ştim să fi fost băutori de performanţă şi care „nu au păţit nimic”. Că noi aşa i-am văzut cu chef de viaţă la fiecare „băută”. Dar burta aia imensa din ciroza hepatica e greu de trecut cu vederea şi starea de rău a purtătorului şi mai greu şi atunci ne-am lăsat înduplecaţi să acceptăm ipoteza că „face rău la ficat”.

Eu vin şi vă zic că „face rău şi la creier”. Chiar foarte rău şi într-un mod mult mai ascuns şi mai şiret. Pentru că, dacă ficatul doare, şi ne dă oarece semne când se apropie de limite, creierul nu doare. Chiar dacă, cu fiecare pahar pe care îl bem, alcoolul din el ne umple creierul de fier (da, aţi citit bine, fier). Şi asta cu atât mai mult cu cât suntem mai tineri. Şi din cauza acestui fier facem mai repede şi mai dihai boli precum Alzheimer sau Parkinson sau altele cu nume mai puţin celebre, dar care înseamnă la fel de puţin creier „bun”. Acu, eu ştiu că ne-am descurcat şi aici şi băşcălismul nostru hipertrofiat a scos un banc elegant cu aceste boli (prefer Parkinsonul, mai bine vărs un pic, decât să uit unde am pus sticla, ca în Alzheimer, pentru cine nu l-a auzit încă). Dar ăsta e banc doar până când ni se întâmplă. Atunci nu mai râde nimeni. Ca să citez din autori*: „În cel mai mare studiu de până acum, am descoperit că consumul de mai mult de şapte unităţi (56 g) de alcool săptămânal este asociat cu acumularea de fier în creier. Fierul mai mare din creier, la rândul său, este legat de performanţe cognitive mai slabe. Acumularea de fier ar putea sta la baza declinului cognitiv legat de alcool.” Poate ar fi bine să ne gândim, cât mai avem cu ce, la unele obiceiuri, şi cum ne fac viaţa mai grea decât ar putea fi.

*Topiwala A, Wang C, Ebmeier KP, Burgess S, Bell S, et al. (2022) Associations between moderate alcohol consumption, brain iron, and cognition in UK Biobank participants: Observational and mendelian randomization analyses. PLOS Medicine 19(7): e1004039. ttps://doi.org/10.1371/journal.pmed.1004039”