Cel mai bogat câine din lume, Gunther VI, vinde cu 31 milioane de dolari o vilă

sâmbătă, 20 noiembrie 2021, 10:19
1 MIN

Fondul care administrează averea uriașă moștenită de un ciobănesc german pe nume Gunther VI a scos la vânzare o casă cu 9 dormitoare în Miami, care a fost deținută în trecut de Madonna.

Proprietatea de 5.000 de metri pătrați, aflată pe malul apei, a fost listată la vânzare miercuri cu un preț de vânzare de 31,75 milioane de dolari. Casa a fost cumpărată de administratorii fondului de la Madonna, în 2000, contra sumei de 7,5 millioane de dolari.

Averea lui Gunther VI provine de la strămoșul lui Gunther III, susțin administratorii averii. Gunther III a moștenit milioane de dolari de la stăpâna lui, Karlotta Liebenstein, o contesă germană care a murit în 1992. De atunci, Gunther III și toți urmașii lui au fost îngrijiți de administratorii averii. În prezent, averea lui Gunther VI este estimată la 500 de milioane de dolari.

Locuința principală a lui Gunther VI este în Toscana, însă ciobănescul este adus la întâlnirile cu agenții imobiliare și călătorește cu un avion privat. Totodată, mesele lui sunt gătite de un bucătar, a declarat Carla Riccitelli, unul dintre îngrijitorii lui Gunther VI.

Aflați amănunte de pe digi24.ro.

Comentarii