Copil atacat de un roi de albine. Medicii au scos de pe trupul lui peste 70 de ace

luni, 03 iulie 2023, 08:07
1 MIN
 Copil atacat de un roi de albine. Medicii au scos de pe trupul lui peste 70 de ace

Un băiețel de trei ani din Botoșani a ajuns la Urgențe după ce a fost înțepat de zeci de albine. Potrivit medicilor, copilul se află în stare stabilă. Peste 70 de ace de albină au fost scoase de pe trupul copilului.

Incidentul a avut loc în weekend, chiar în municipiul Botoșani. Copilul de trei ani se afla în vizită la bunici, care au mai mulți stupi de albine. Acesta se juca în curtea casei, la o distanță de peste 50 de metri de locul unde se află stupii, când fost atacat de albine.

Cadrele medicale au scos peste 70 de ace de albină de pe trupul copilului, potrivit Monitorul de Botoșani.

„Am numărat 74 de ace. Dintre cele pe care am reușit noi să le scoatem. Dar au mai fost scoase și de părinți. În mod miraculos copilul este stabil. Nu a făcut șoc anafilactic. A fost internat totuși pentru supraveghere de specialitate”, a spus un asistent din cadrul Centrului de Primiri Urgențe.

Potrivit specialiștilor, pe timp de secetă și caniculă, albinele devin foarte agresive. Asta pentru că nu au ce să culeagă, când câmpurile se usucă.

Sursa: monitorulbt.ro

Comentarii