Cristian Mandeal şi orchestra Filarmonicii din Bacău

Programele incitante ideatic-muzical din „Zilele Muzicii Contemporane” iniţiate, aduse la standard valoric european de regretatul compozitor, profesor şi eseist Liviu Dănceanu, debuturile scenice ale celor mai buni elevi de la Colegiul Naţional de Artă „Gheorghe Apostu” sub bagheta atentă, riguroasă, stimulatoare a dirijorului Ovidiu Bălan la pupitrul orchestrei Filarmonicii, programul ce a marcat împlinirea celor cincizeci de ani de la înfiinţarea instituţiei, sărbătorirea neuitatului dirijor Emanuel Elenescu, ajuns în al nouălea deceniu de viaţă care i-a lăsat intacte vioiciunea trupească, agilitatea – precizia mişcărilor dirijorale, memoria, proverbialul simţ al umorului, cursurile internaţionale de dirijat – sunt câteva momente definitorii din istoria Filarmonicii „Mihail Jora”, multe altele păstrate în videoteca postului TVR Iaşi. Săptămâna trecută, sala ce nu şi-a pierdut în jumătate de veac aspectul modern i-a primit până la ultimul loc pe toţi cei pregătiţi să asculte muzică franceză – lucrările orchestrale cunoscute din alte interpretări, partitura concertistică (un opus rarissim pe scenele româneşti).

Încă de la primele fraze melodice ale poemului simfonic Preludiu la după amiaza unui faun (1894) au fost evidente două calităţi definitorii pentru arta dirijorală a lui Cristian Mandeal. Eticheta unui stil anume este „dezlipită” spre a lăsa loc receptivităţii cultivate a ascultătorului. Un răzvrătit deopotrivă în viaţă, în faţa portativelor, compozitorul Claude Debussy a negat caracterizarea de „impresionist”. Explicabilă pentru creatorii ce nu agrează „sertarele” definiţiilor constrângătoare, atitudinea sa nu a putut anula impresia generală stabilă (pe termen scurt, în timpul audiţiei, pe termen lung la scară istorică) a imaginilor deşarfate, irizate, ce privilegiază aura neclarităţii, a indeciziei descriptive (fluctuaţia armonică muzicală) în „dauna” preciziei detaliului. Muzică părelnic dependentă de program prin titlu, „Preludiul la după amiaza unui faun” îşi păstrează legături subtile cu precedentul stil romantic prin frumuseţea, prin lirismul poetic înfiorat, acum străin de faldurile înalţate ale pasiunii. Mereu în căutarea a ceea ce nu s-a „spus” sau nu a „spus” în versiunea anterioară a aceleiaşi lucrări, Cristian Mandeal descoperă de fiecare dată sensuri şi sonorităţi noi, deplin justificate în relaţie cu „eticheta” ştiută, adaosul reprezentând climatul modern-temperat, alchimia savant-poetică a sunetului.

Disciplina sa în raport cu textul s-a vădit mai întâi în cazul „Preludiului…”. Debussy a oferit fiecărui grup din ansamblu, multor instrumente de suflat ocazii de a se evidenţia prin pasaje, prin solo-uri distincte, în care ştiinţa – harul frazării, expresivitatea, farmecul sunetului conferă întregului flux muzical fluenţă, atractivitate. Este o disciplină înţeleasă de Cristian Mandeal şi ca o deschidere spre tempo-uri mai largi, spre coroane (pauze între fraze melodice) – adaos de lumină asupra caracterului, climatului interior din desenul melodic, investind şi mai multă muzică în tăcere.

Bineînţeles, cu adevărat romantica Simfonie în re minor (1888) a fost aleasă tot ca dublă demonstraţie: de ordin conceptual, a dirijorului, de ordin muzical-sonor-expresiv al orchestrei. Partitura lui César Franck este suplimentar ofertantă ca invenţie melodică, multitudine a momentelor contrastante ritmic, diversitate sonor-timbrală. În secvenţe intens dramatice, ample, maiestuoase, proprii limbajului romantic, sunt investite elemente grandioase,covârşitoare ale scrierilor pentru orgă, acum transpuse orchestral – fapt explicabil deoarece virtuozul Franck a rămas 32 de ani titularul claviaturilor de la Bazilica St. Clotilde din Paris.

Impresionantă ca dimensiuni, opulenţă a ideilor, scriitură ce pretinde totul de la orchestră, Simfonia în re minor a fost, aşa cum era de aşteptat, demonstraţia de forţă a dirijorului şi a orchestrei Filarmonicii din Bacău. Deoarece Cristian Mandeal a urcat săptămâna trecută prima oară pe scena instituţiei (!), s-a dovedit încă o dată importanţa conducătorului permanent al unui ansamblu orchestral. Ovidiu Bălan a educat colectivul simfonic, l-a şlefuit mai mult de cinci decenii, a conceput strategia repertorială în folosul dezvoltării calitative, i-a conferit personalitate. Grija sa pentru calitatea tehnic-interpretativă a orchestrei se vădeşte permanent, acum instrumentiştii maturi, experimentaţi fiind în consonanţă cu cei tineri, alcătuind sunetul unitar. Prestigiul dirijorului Cristian Mandeal, dificultatea, celebritatea lucrărilor simfonice, noutatea Concertului pentru două piane de Francis Poulenc, natura spectaculară a celor trei opus-urii – au determinat pe toţi instrumentiştii să dea tot ce au mai bun. Participarea creatoare la desfăşurarea actului muzical urmărind toate indicaţiile, cerinţele şi sugestiile dirijorului, obişnuinţa lăudabilă de a se asculta unii pe ceilalţi, calităţile individuale ca instrumentişti, spiritul de echipă au contribuit la realizarea unui program simfonic admirabil.

Motivaţiilor selecţiei, precizate mai sus, s-au adăugat noutatea şi acelaşi aspect spectaculos ale Concertului pentru două piane de Francis Poulenc (1932). Melodica jucăuşă, ingenuă, pregnanţa ritmică din părţile I şi a III-a, în acord major cu dinamismul tineresc din anii de început ai jazzului, nu s-au dezis de cadenţa şi eleganţa clasică a scriiturii mozartiene pentru pian. A fost un element contrastant nou în deceniile 2-3-4 ale secolului trecut (cum au mai dovedit, printre alţii, Debussy, Ravel, Şostakovici), a ajuns un element contrastant în timpul nostru multicultural. Şi partitura pentru două piane a lui Francis Poulenc este mult pretenţioasă, impunându-le interpreţilor tehnică solidă, redarea clară, individualizată a şirurilor nesfârşite de note, forţă, adaptare instantanee de la exuberanţa ritmico-melodică la confesiunea liric-reticentă în stil clasic. Oxana Corjos şi Cristian Niculescu au dovedit calităţile necesare punerii în valoare a acestui opus, aşezând semnul de egalitate între precizia, robusteţea, claritatea şi lejeritatea expunerii discursului melodic. Evidenţa rigorii – crearea impresiei plăcute a spontaneităţii, aceasta ar fi imaginea generală pe care mi-au lăsat-o cei doi pianişti.

Concertul de vineri 21 aprilie – un moment de referinţă al stagiunii 2022-2023 la Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău.

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor