Dăncilă nuanţează declaraţiile privind mutarea ambasadei la Ierusalim: Nu este o decizie

vineri, 20 aprilie 2018, 19:31
1 MIN
 Dăncilă nuanţează declaraţiile privind mutarea ambasadei la Ierusalim: Nu este o decizie

Premierul Viorica Dăncilă a precizat vineri că memorandumul aprobat de Guvern nu reprezintă o decizie de mutare a Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, ci "lansarea unei platforme de discuţii", potrivit Agerpres.

"Nu este o decizie, este lansarea unei platforme de discuţii. Nu este o decizie, deci nu am încălcat niciun tratat internaţional", a declarat Viorica Dăncilă, la Parlament, întrebată dacă decizia Guvernului privind mutarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim încalcă tratatele internaţionale. Anterior, tot în cursul zilei de vineri, premierul Viorica Dăncilă confirmase că Executivul a adoptat un memorandum privind relocarea Ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat joi că Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide mutarea ambasadei României în Israel la Ierusalim.

”Este această decizie luată, cu care eu am ieşit prima dată, o susţin, guvernul a acţionat în consecinţă şi încep procedurile”, a spus Dragnea, joi seara, la Antena 3. Anunţul a fost dur criticat de preşedintele Klaus Iohannis, dar a fost salutată în schimb de autorităţile din Israel.

SURSA: hotnews.ro

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii