Dispozitive acustice suplimentare la zeci de treceri de pietoni din oraş. Iată lista unde vor fi amplasate!

luni, 08 mai 2023, 01:50
1 MIN
 Dispozitive acustice suplimentare la zeci de treceri de pietoni din oraş. Iată lista unde vor fi amplasate!

Primăria a achiziţionat dispozitive acustice care vor fi montate la treceri de pietoni semaforizate în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi. Un astfel de dispozitiv a costat 950 lei, iar municipalitatea a cumpărat 32 de aparate, pentru care a plătit peste 30.000 lei.

„Scopul principal este cel de a oferi persoanelor cu deficienţe de vedere un instrument care să-i ajute în creşterea gradului de mobilitate şi autonomie personală”, se arată în caietul de sarcini al achiziţiei. Dispozitivele au fost cumpărate de la o firmă ieşeană (Canel SA). Conform documentaţiei de atribuire, dispozitivele vor fi instalate în 5 intersecţii din oraş. „Dispozitivul sonor destinat persoanelor nevăzătoare va emite semnal acustic de traversare la apariţia culorii verzi a semaforului pietonal asociat. Dispozitivul sonor va emite semnal acustic de orientaree pe culoarea roşie a semaforului pietonal asociat. Dispozitivul nu va emite nici un semnal sonor în care semaforul pentru pietoni nu funcţionează”, este descrierea modului de funcţionare a dispozitivului din caietul de sarcini.

Intersecţiile în care vor fi montate dispozitivele sunt: Gară – str. Străpungere Silvestru – str. Silvestru – Piaţa Gării – str. Gării (10 dispozitive), bld. Independenţei – str. Nicolae Bălcescu – pasajul Mitocul Maicilor (8 dispozitive), trecerea de pietoni de la Kaufland Păcurari (2 dispozitive), Aleea Cimitir Evreiesc – şos. Păcurari (4 dispozitive) şi trecerile de pietoni din zona şos. Moara de Foc şi a str. Străpungerii Silvestru localizate sub pasajul Băncilă (8 dispozitive).

Comentarii