De altfel, Codul de procedură fiscală (CPF) include prevederea potrivit căreia creanțele fiscale se pot stinge și prin compensare, în afară de plată, executare silită, scutire, anulare, prescripție ori dare în plată etc. Mai mult, precizează că o asemenea procedură de compensare poate opera efectiv numai ”de la data la care creanțele există deodată, fiind deopotrivă certe, lichide și exigibile.” (CPF, https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/cod_procedura/Cod_Procedura_Fiscala_11022020.htm).

Doar că, după ce ne spune care anume creanțe se pot stinge pe calea compensării (”creanțele statului sau unităților administrativ-teritoriale (…) reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurența celei mai mici sume”) și când poate avea loc compensarea (atunci ”când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor”), același CPF vine și cu o condiție.

Și anume, ca acele creanțe care fac obiectul procedurii compensării trebuie numaidecât ”să fie administrate de aceeași autoritate publică, inclusiv unitățile subordonate acesteia”. Astfel, dacă bunăoară am avea, ca firmă în activitate, TVA de primit (rambursat) la o anumită dată, dar la aceeași dată datorăm impozite pe terenuri și clădiri, compensarea nu poate avea loc. Evident, apar dezavantaje pentru amble părți – Fisc și contribuabil, dar suntem ținuți în loc de faptul că TVA este administrată de MF/ANAF, iar taxarea terenurilor și clădirilor este atribut al unităților administrației publice locale, veniturile din respectivele impozite/taxe făcându-se venit la bugetele acestora. În situația unei firme care deține în raport cu bugetul unei comune un drept de restituire (hotărâre judecătorească) a unei sume semnificative, reprezentând impozite locale nedatorate (dar plătite perioade îndelungate), acest drept de restituire nu poate fi compensat cu obligațiile contribuabilului față de bugete precum cel de stat, de pensii sau de sănătate, de moment ce creanța – de natură fiscală – este administrată de primăria comunală. Iar dacă obligația de plată este mult peste puterile comunei, lucrurile devin extrem de complicate.

Se va spune că există la îndemână executarea silită asupra primăriei, numai că aceasta nu cunoaște nici pe departe celeritatea. Între altele, cadrul normativ protejează autoritatea publică de măsuri efective de executare pentru minimum șase luni de la comunicarea somației de plată. Apoi, executarea/valorificarea unor elemente patrimoniale ale primăriei comunale ar aduce atingere serioasă activități acesteia în interesul comunității (blocarea proiectelor aflate în derulare). În plus, contribuabilul în cauză, pe tot acest parcurs, suportă dobânzi și penalități de întârziere pentru neplata obligațiilor sale față de bugetele administrate de ANAF, ba chiar poate fi și el supus simultan executării silite de către ANAF. Dacă așa cum am precizat, suma de recuperat are o anvergură aparte, devine clar că nici varianta suprasolvirii nu este convenabilă (adică stingerea în viitor – ani în șir – a obligațiilor ce se nasc în raport cu primăria). Luând în considerare toate acestea, legiuitorul vine cu o propunere de modificare a CPF.

Mai precis, se intenționează introducerea unei excepții de la prevederile Art. 167, care vine în întâmpinarea contribuabililor aflați în situația mai sus arătată. Iată cum sună aceasta: ”Creanțele fiscale ale contribuabilului, certe, lichide și exigibile, față de bugetele locale, stabilite prin hotărâre judecătorească defînitivă, se sting prin compensarea acestora, la cererea contribuabilului, cu obligațiile sale restante, curente sau viitoare către bugetul de stat, fără compensare între bugete, indiferent dacă obligațiile și respectiv creanțele supuse stingerii sunt administrate de aceeași autoritate publică sau nu.” (https://www.ces.ro/newlib/PDF/proiecte/2022/b663.pdf).

Dintr-un anumit punct de vedere, măsura este criticabilă, deoarece ”ar scapa primăriile fără să mai plătescă în astfel de cazuri, iar contribuabilii impozitați incorect și-ar primi banii, singurul pierzător fiind bugetul de stat, unde contribuie firmele și populația din toată țara.” (M. Oncu, Profit.ro, 28 Octombrie 2022). Totodată, ”primăriile ar putea fi încurajate să impoziteze excesiv, pentru că scapă pe viitor de responsabilitatea de a da ele banii înapoi” (Idem.), pasându-se obligația restitiurii către ANAF. Însă, în opinia noastră, în tot acest montaj juridic, cel mai probabil s-a avut în vedere interesul contribuabilului.