Explozie şi incendiu la parterul unui bloc de lângă piaţa Nicolina

luni, 01 iunie 2020, 01:50
2 MIN

Cauza posibilă: o acumulare de gaz în bucătărie.

O femeie în vârstă de 76 de ani şi un bărbat de 50 au scăpat miraculos după o explozie uriaşă care a avut loc în apartamentul lor situat lângă lângă piaţa Nicolina.

Explozia urmată de incendiu a avut loc în jurul orei 16.30, în locuinţa celor doi situată pe bulevardul Nicolae Iorga, blocul R1, scara B. Suflul exploziei a aruncat geamurile ferestrelor cu tot cu termopan, draperii şi perdele. Femeia în vârstă de 76 de ani a scăpat doar cu o sperietură, iar fiul ei, cu arsuri la cap şi mâini.

„Eram în cameră, în sufragerie. Băiatul meu stătea în bucătărie, pe telefon. Deodată a bufnit. Am ieşit prin sticle, acum în casă este apă, totul este spart, nu se poate sta. Nu mai am nici perdele, nimic. Tremur toată, bine că am scăpat“, ne-a spus femeia, imediat după ce pompierii au stins focul din locuinţă.

După câteva ore de la explozie, concluziile pompierilor a fost că unul dintre locatarii apartamentului ar fi lăsat un ochi al aragazului deschis, fără flacără, iar gazul s-a acumulat. De altfel, bucătăria apartamentului a fost cea mai afectată de explozie şi incendiu.

Un vecin a povestit la faţa locului că aragazul fusese cumpărat şi instalat de curând, iar în bucătărie aveau montat detector de gaz.

În timp ce pompierii încă se mai aflau la locul exploziei, un alt incendiu a izbucnit dincolo de stradă la un bloc cu patru etaje, aflat lângă piaţa Nicolina. O magazie de la parterul blocului ardea intens, cu flacără, afectând locuinţele de deasupra. Pompierii au trecut imediat strada şi au stins flăcările în timp record. Aceştia urmează să stabilească cauza incendiului şi pagubele.

Comentarii