Finalul procesului Colectiv. Avocații părților civile depun concluziile

marți, 21 decembrie 2021, 13:49
1 MIN
 Finalul procesului Colectiv. Avocații părților civile depun concluziile

După şase ani de cercetări, procesul Colectiv e la un pas de verdictul definitiv. Conform programării iniţiale, azi, în a treia zi a dezbaterilor ce marchează finalul procesului, ar trebui ca inculpaţii din dosar să aibă ultimul cuvânt. Dar președinta completului a anunţat, la termenul de ieri, 20 decembrie, că dezbaterile ar putea fi prelungite cu încă o zi.

Astăzi, 21 decembrie, vor continua să depună concluzii avocaţii părţilor civile; fiecăruia dintre ei, instanţa i-a alocat un timp de vorbire de 30 de minute. La final, „în limita timpului disponibil”, după cum a precizat președinta completului, ar putea vorbi, pentru ultima oară într-o sală de judecată, și părțile civile, adică cei răniți ori rudele celor decedați în incendiul din Colectiv.

Pe urmă, este rândul procurorului DNA și al celui de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București să pună concluzii pe apelurile inculpaţilor, iar apoi avocaţii inculpaţilor pot interveni pe concluziile părţilor civile. Este un duel juridic, la capătul căruia inculpaţii din dosarul Colectiv vor rosti ultimul lor cuvânt.

Președinta completului a anunţat, la termenul de ieri, că dacă intervenţiile celorlalte părţi vor dura mai mult, dezbaterile pe fondul cauzei ar putea fi prelungite cu încă o zi, ceea ce înseamnă că inculpaţii ar avea ultimul cuvânt mâine, 22 decembrie 2021.

Aflați amănunte de pe libertatea.ro.

Comentarii