În goana după profit, patronii a două cluburi și două terase s-au ales cu amenzi din cauza nerespectării regulilor sanitare

duminică, 26 iulie 2020, 15:58
1 MIN
 În goana după profit, patronii a două cluburi și două terase s-au ales cu amenzi din cauza nerespectării regulilor sanitare

Două terase și două cluburi din Mamaia au fost amendate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, de polițiștii din Constanța, pentru nerespectarea normelor de siguranță sanitară și neasigurarea distanțării fizice între clienți, transmite Mediafax.

Potrivit IPJ Constanța, în noaptea de sâmbătă spre duminică polițiștii au verificat respectarea normelor impuse pe perioada stării de alertă în Mamaia.

Astfel, două cluburi și două terase au fost amendate sancționate cu amenzi, pentru neluarea măsurilor privind respectarea normelor de protecție sanitară și neasigurarea distanțării fizice între clienți. Valoarea totală a amenzilor ajunge la 21.000 de lei.

Polițiștii îi sfătuiesc pe administratorii firmelor să nu încurajeze comportamentul turiștilor, care, din dorința de a se distra, uită să respecte măsurile de distanțare fizică.

„Reamintim turiștilor că au datoria de a conștientiza riscul la care se expun pe ei înșiși, dar și pe cei din jur, prin nerespectarea măsurilor de protecție sanitară și a normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus”, a transmis IPJ Constanța.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii