Mesaj clar al nutriţioniştilor: Nu mâncaţi salate româneşti! Sunt bombe calorice

joi, 06 iulie 2023, 10:41
1 MIN
 Mesaj clar al nutriţioniştilor: Nu mâncaţi salate româneşti! Sunt bombe calorice

Medicul nutriționist, Simona Carniciu a vorbit la Antena 3 despre cum putem savura cele mai cunoscute salate de vară într-un mod cât mai sănătos.

"Este dificil să ne facem acele rețete clasice românești fără a fi încărcate de calorii, pentru că în bucătăria românească se gătește cu foarte mult ulei și adăugăm diferite componente care aduc un plus pentru gust, dar nu și pentru sănătate.  Dacă alegem să facem o salată clasică din roșii, ulei și telemea, este necesar să ne limităm la 50 de grame de brânză.

Cel mai important ar fi să radem telemeaua peste roșii pentru a nu simți nevoia să mai adăugăm din acest ingredient. La sala de vinete, dacă punem două lingurițe de maioneză, ceea ce înseamnă circa 30 de grame, într-o porție de salată de vinete am ajunge la 700 de kilocalorii. Practic vorbim despre o bombă calorică.

Dacă vrem să mâncăm o salată de vinete sănătoasă, putem încerca maioneză din pufuleți sau alegem să preparăm vinetele conform stilului turcesc sau arăbesc, care nu necesită maioneză. Dacă alegem varianta de salata de vinete fără maioneză, cu două lingurițe de ulei de floarea soarelui ajungem la 130 de calorii", a declarat medicul nutriționist.

Comentarii