Middlesbrough donează încasările sale de la meciul cu Chelsea pentru ajutor umanitar în Ucraina

sâmbătă, 19 martie 2022, 13:56
1 MIN
 Middlesbrough donează încasările sale de la meciul cu Chelsea pentru ajutor umanitar în Ucraina

Clubul Middlesbrough a anunţat că donează încasările sale de la meciul cu Chelsea, din Cupa Angliei, pentru ajutor umanitar în Ucraina.

Chelsea nu a avut voie să vândă bilete pentru acest meci din cauza sancţiunilor impuse patronului clubului, rusul Roman Abramovici, în urma invaziei Ucrainei.

Echipa londoneză ceruse chiar ca meciul să se dispute fără spectatori, pentru a se păstra egalitatea sportivă, dar a renunţat la idee după reacţiile negative ale liderilor politici şi din lumea fotbalului. Meciul dintre Chelsea şi Middlesbrough contează pentru sferturile Cupei Angliei.

Comentarii