O nouă creşă disponibilă la Iaşi, în zona Podu Roş

marți, 29 iunie 2021, 01:50
1 MIN
 O nouă creşă disponibilă la Iaşi, în zona Podu Roş

Direcţia Creşe va redeschide în acest an Creşa nr. 1 din zona Podu Roş, aflată în renovare din 2019. Instituţia, care aparţine de Primăria Iaşi, a început deja procedurile de angajare de personal pentru această nouă creşă, alături de completări de personal pentru locurile vacante în acest moment.

Practic, Municipiul Iaşi va avea cu 80 de locuri în plus la creşele din oraş din această toamnă, urmând să rămână deschisă şi Creşa Municipală, deschisă în urma închiderii Creşei nr. 1.

„Acum scoatem la concurs aproximativ 30 de posturi, dintre care şapte cred sunt pentru posturile care au devenit vacante de la începutul anului, deci acestea sunt pentru completarea organigramei”, a menţionat Irina Ghioca, director al Direcţiei Creşe.

Practic, Direcţia, cu sediul pe str. Aleea Decebal nr. 10, organizează un concurs pe 21 iulie pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a două posturi de educator puericultor, trei posturi de asistent medical, un post de ajutor de bucătar, 17 posturi de infirmieră, trei posturi de bucătar, trei posturi de îngrijitoare şi un post de spălătoreasă.

Cei interesaţi pot consulta site-ul Direcţiei Creşe Iaşi sau pot solicita informaţii suplimentare prin telefon sau direct la sediu.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii