Pagube uriaşe la palatul lui IPS Teodosie, omul lui Putin din BOR

duminică, 16 octombrie 2022, 10:15
1 MIN
 Pagube uriaşe la palatul lui IPS Teodosie, omul lui Putin din BOR

Întregul acoperiş al Palatul Arhiepiscopal din Constanţa, situat în imediata apropiere a Catedralei Sfinţii Petru şi Pavel, a fost distrus de flăcări.

Mai mult, apa folosită de pompieri pentru a stinge flăcările s-a infiltrat în pereţi şi a provocat daune şi la restul clădirii.

Incendiul, izbucnit seara trecută în jurul orei 21.50, a fost stins de pompieri după mai multe ore în care au intervenit cu şapte autospeciale de stingere şi trei autoscări de lucru la înălţime.

Iniţial, incendiul de la Arhiepiscopia Tomisului părea să fie unul care să nu pună probleme pompierilor, însă din cauza vântului, flăcările s-au extins şi au pus stăpânire pe întregul acoperiş.

Mansarda, construită în mare parte din lemn, a fost transformată în scrum. Din fericire, călugării care locuiesc în clădire au reuşit să se salveze la timp. Reamintim că Arhiepiscopia Tomisului este condusă de IPS Teodosie, preot cu poziţii publice vădit favorabile Kremlinului.

Comentarii