Parcurile industriale şi logistice din Moldova

1. Care e situaţia parcurilor industriale din România?

În România există 103 parcuri industriale cu titlu acordat prin Ordin al Ministrului şi Hotărâre a Guvernului la data de 30.03.2022, suprafaţa totală atingând 3441 ha. Din totalul parcurilor, doar 73 sunt operaţionale, ceea ce înseamnă 2653 ha. Alte 30 de parcuri, ce însumează 788 ha, se află în curs de amenajare sau la stadiul green field. Potrivit Ziua Cargo, aceste parcuri industriale concentrează 1500 de companii cu peste 75 de mii de salariaţi. Raportându-ne la numărul de salariaţi din industrie (aproximativ 1,2 milioane de persoane în 2021, cf. bazei de date TEMPO), principala activitate economică ce se localizează în astfel de structuri spaţiale, această masă nu e impresionantă. N-ar reprezenta decât ceva mai mult de 6% din totalul salariaţilor.

Construcţia parcurilor industriale, cu sau fără titlu acordat prin Ordin al Ministrului şi Hotărâre a Guvernului, nu înseamnă automat şi aducerea prosperităţii în localitatea gazdă. Avantajate sunt localităţile cu o bună accesibilitate la nucleul dur al UE, situate, de regulă, pe faţada vestică a României (Banat şi Crişana) sau cele din Transilvania. De asemenea, sunt avantajate şi localităţile din proximitatea marelui oraş, în special cele din zona Bucureştiului, zonă metropolitană ce funcţionează în logica economiei de aglomeraţie.

2. Avantajele unui parc industrial cu titlu acordat prin Ordin al Ministrului şi Hotărâre a Guvernului:

– în primul rând, sunt spaţii care oferă infrastructura modernă necesară unei implantări economice; odată construite, aceste structuri reprezintă o opţiune de localizare rapidă pentru orice companie ce doreşte să se localizeze într-o anumită zonă;

– în al doilea rând, nu sunt de neglijat facilităţile de ordin fiscal (taxe şi impozite) pentru bunurile imobile şi terenurile transmise în folosinţa parcului industrial;

– construcţia de parcuri industriale reprezintă o modalitate în care autorităţile pot crea oportunităţi pentru implantările din zonele de producţie şi cercetare-dezvoltare;

– de asemenea, un parc industrial (cu sau fără titlu acordat prin Ordin al Ministrului şi Hotărâre a Guvernului) are capacitatea de a oferi servicii a căror eficienţă e maximă în activitatea de gestionare a afacerilor (servicii de security, de banking, de posting, de consulting etc.), utile tuturor categoriilor dimensionale de firme;

– nu în ultimul rând, parcurile industriale (cu sau fără titlu acordat prin Ordin al Ministrului şi Hotărâre a Guvernului) reprezintă oportunităţi de relocalizare şi delocalizare a activităţilor de producţie ale unor firme deja prezente pe piaţa locală, în conformitate cu renta funciară (categorie extrem de dinamică în zonele urbane ce se metamorfozează rapid), dar şi cu legislaţia în domeniul mediului, care prevede transferarea capacităţilor de producţie spre periferiile zonelor urbane.

3. Nu există o relaţie perfectă între repartiţia parcurilor industriale şi prezenţa investiţiilor străine înactivităţi de producţie

Dacă privim la TOP IV cele mai industrializate judeţe (după numărul de salariaţi): Bucureşti şi judeţele Timiş, Argeş şi Braşov, niciunul dintre acestea nu se regăseşte în top IV judeţe după suprafaţa parcurilor industriale.Ultimul top e condus de: Prahova (909 ha, dintre care 646 ha în parcuri operaţionale), Cluj (459 ha, dintre care 331 ha în parcuri operaţionale), Bihor (261 ha, dintre care 241 ha în parcuri operaţionale) şi Sibiu (210 ha, integral operaţionale).

Parcurile industriale instituţionalizate, iniţiate de actorii locali sau judeţeni, nu s-au sincronizat cu primele intenţii de implantare ale companiilor multinaţionale din industria de transformare. De asemenea, acestea au apărut într-un context teritorial ce nu a corespuns întotdeauna cu intenţiile de implantare ale companiilor multinaţionale, care ţin cont şi de accesibilitatea în raport cu localizarea sediului social global, situat în altă ţară. Cel mai adesea, e vorba de o localizare la vest de România, de unde şi asimetria din ce în ce mai evidentă între vestul şi estul ţării noastre în privinţa prezenţei investiţiilor străine. Cumva, acest gradient de dezvoltare se repercutează şi asupra unei geografii a structurii chiriaşilor parcurilor industriale. Dacă în parcurile industriale situate în vest, multinaţionalele, aflate adesea la prima lor implantare în ţara noastră, ocupă un procent important din suprafaţa acestora, în România extracarpatică, delocalizările companiilor din zonele pericentrale ale aglomeraţiilor urbane sunt predominante.

În funcţie de timpul şi de modul intrării pe piaţa economică românească, unele mari companii (Renault şi Ford, de exemplu) au cumpărat întreprinderi autohtone mai vechi (Dacia, respectiv Automobile Craiova), implantându-se pe siturile iniţiale.

Altele (Continental sau Delphi/ Borg Warner/ Phinia, de exemplu), în lipsa unor astfel de structuri, s-au implantat într-un sit propriu, construit de la zero. Unele dintre aceste noi situri industriale au devenit nucleul unor parcuri industriale (Delphi/ Borg Warner/ Phinia pentru parcul industrial Miroslava I sau Mennekes, pentru Miroslava II – parc industrial aflat în curs de amenajare).

De asemenea, unele firme, ce au preferat situri proprii, au luat în calcul şi o dezvoltare ulterioară, strategie ce ar putea întâmpina unele constrângeri de factură spaţială, în condiţiile unui parc industrial.

Nu excludem nici „superbia” unor mari companii, ce şi-au dorit propria lor platformă industrială. (Pe săptămâna viitoare)

George Ţurcănaşu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultăţii de Geografie şi Geologie, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi