Podul de la Cernavodă, redeschis complet traficului cu o zi mai devreme decât termenul asumat

joi, 21 aprilie 2022, 10:10
1 MIN
 Podul de la Cernavodă, redeschis complet traficului cu o zi mai devreme decât termenul asumat

Podul de la Cernavodă a fost redeschis complet traficului miercuri, 20 aprilie, începând cu ora 13.00, pe A2 calea 1, cu asigurarea unui nivel ridicat de calitate a lucrărilor efectuate, pentru a nu afecta începerea sezonului estival.

Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, reluarea traficului s-a făcut cu o zi mai devreme, conform calendarului asumat, respectiv 21 aprilie.

„Astfel, prima etapă din acest an a lucrărilor de reabilitare la Podul de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2 (între km 155+415 – km 161+479), programată în intervalul 15 februarie – 21 aprilie, a fost realizată. Amintim că termenul de finalizare al contractului de execuție este data de 12 februarie 2023”, au transmis reprezentanții CNAIR.

Totodată, CNAIR informează participanții la trafic că circulația vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de joi, 21 aprilie, 22 aprilie (Vinerea Mare), 23 aprilie, 24 aprilie și 25 aprilie (prima și a doua zi de Paște).

Sursa: ctnews

Comentarii