Predeal, orașul cu cea mai mare incidență din România. Lista localităților

marți, 18 ianuarie 2022, 13:36
1 MIN
 Predeal, orașul cu cea mai mare incidență din România. Lista localităților

GCS a transmis lista cu localitățile din România care au depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori.

Astfel, pe teritoriul țării sunt 138 de orașe care au incidența mai mare de 3 la mie și 605 sate și comune a căror rată de infectare a depășit această valoare.

LISTA o găsiți AICI.

La nivel național, incidența cazurilor de COVID-19, comunicată de INSP, a ajuns la 4,35 la mia de locuitori. Totodată, în prezent, există 20 de județe care au intrat în scenariul roșu (Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița – Năsăud, Botoșani, Brașov,Cluj, Constanța, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș și Municipiul București) și 9 județe în scenariul galben (Argeș, Caraș – Severin, Dâmbovița, Galați, Iași, Mureș, Prahova, Tulcea, Vâlcea).

Comentarii