COMUNICAT DE PRESĂ

Programul ECIPES, o muncă fără precedent de 23 de luni în beneficiul Republicii Moldova, fără sprijin din partea vreunei părți interesate

luni, 31 mai 2021, 09:28
6 MIN
 Programul ECIPES, o muncă fără precedent de 23 de luni în beneficiul Republicii Moldova, fără sprijin din partea vreunei părți interesate

Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor (IDEP Moldova) este un ONG care reprezintă o platformă pentru dezbateri cu privire la proiectele de anvergură națională sau europeană, discutate cu principalele părți interesate, propuse să fie aplicate de guvernele sau instituțiile UE în interesul cetățenilor moldoveni, răspândind standardele și valorile UE. 

IDEP Moldova a dezvoltat unui program în susținerea directă a Cetățenilor Republicii Moldova numit programul ECIPES. Acest program ECIPES (Coeziune Europeană prin Programe pentru Cetățeni, Primari și Tineri), s-ar putea realiza din fondurile UE, pe baza unei platforme online și oferirea susținerii, cât și raportarea ulterioară utilizând semnătură digitală, ceea ce corespunde prevederilor tranziției digitale și ecologice. Datorită acestui nou posibil mecanism se vor economisi costuri administrative, care pot fi direcționate ajutând cât mai multe persoane să depășească aceste vremuri cumplite. Deseori se anulează tranșe de suport macro-financiar de la UE (ex. 40M euro în iulie 2020, urmează posibil altele 50 milioane euro termenul de scandență în septembrie 2021) destinate autorităților centrale a Republicii Moldova, motiv din care simplii cetățeni devin victime, iar această situația ar putea fi evitată utilizând mecanismul programului ECIPES! IDEP Moldova crede că cetățenii acestei țări în mare parte rezonează cu valorile UE, fapt demonstrat și prin alegerea unui președinte integru, competent, recunoscut și stimat (E.S. Maia Sandu)!

Prin programul inovativ ECIPES, care asigură digitalizarea, transparentizarea, ecologizarea și eficientizarea mecanismelor existente de finanțare, ar putea fi susține direct de Comisia Europeană trei tipuri de beneficiari:

1. tinerii între 18-35 de ani pentru a lansa o afacere (în domeniul serviciilor, cu sprijinul de 5 000 de euro, sau pentru producție, cu sprijinul de 15 000 de euro, din care 12 000 de euro pentru achiziționarea de echipamente sau utilaje);

2. primăriile moldovenești care sunt înfrățite cu primăriile din UE și organizează cel puțin o activitate comună pe an, pentru a susține financiar un singur proiect de dezvoltare locală a cărui valoare totală nu depășește 20 000 de euro, cu maximum 10 000 de euro sprijin financiar al UE; 3. cetățenii moldoveni, pentru a sprijini financiar reînnoirea electrocasnicelor (frigider, mașină de spălat, TV) la nivel A +++. Sprijinul se ridică la 100 de euro/cetățean și poate fi acordat o dată și cu transmiterea echipamentului folosit. De programul ECIPES, vor beneficia direct, din fonduri Europene, 200 mii familii (17% din populația Republicii Moldova), 500 primării (50% din primării) și 2.000 tineri, viitori antreprenori.

Pentru a justifica necesitatea ECIPES pentru Republica Moldova, mai jos sunt prezentate argumente:

 În 2020, circa 70 000 de moldoveni au fost concediați temporar sau definitiv. Totodată, tendințele din ultimii ani (circa 137 de cetățeni emigrează zilnic) nu sunt deloc pozitive! • Vânzările de electrocasnice în Moldova cresc în Moldova (septembrie 2020). Ce fac cei care nu au posibilități? UE ar ajuta 200 de mii de familii prin ECIPES să facă economii la plata facturii la energia electrică!

Primăriile au puține posibilități de a solicita direct fonduri de la UE, dar autoritățile centrale moldovenești distribuie fonduri politic motivate! Credem că ar fi oportun stimularea înfrățirilor cu proiecte eco! Putem afla ce cred despre acest concept reperezentanții mai multor instituții: ✔ directorul Extindere & Vecinătate, Comisia Europeană; ✔ fostul președinte al României, eurodeputat EPP ✔eurodeputați EPP, S&D & S&D și Renew Europe; ✔ deputați RM & deputați și vicepreședintele Parlamentului ✔ secretari de stat din Republica Moldova și România Ce cred despre acest concept experții: ✔experți: financiar-bancar, eficienței energetice, IT, fraude, afaceri europene, protecției mediului, ș.a. Ce cred despre acest concept potențialii beneficiari: ✔primar 1 & primari 2 & primari 3; ✔ antreprenori, asociații de business, Camera de Comerț a României ✔ tinerii din licee, colegiiși universități, activiști; ✔ Președinți Consilii Județene și Primari Municipii din România. Pentru acest program, timp de 23 luni, în exclusivitate cu forțe proprii, au întreprins următorii pași: ✔consultat: Comisia Europeană, Comitetul Regiunilor Europene, 60 membri a Parlamentului European (care în sprijinul acestui program: au găzduit dezbatere și Receptie; au înregistrat întrebări scrise în adresa Comisiei Europene; au înregistrat VOX Populi; au semnat scrisori în atenția: Comisiei Europene, Consiliului Uniunii Europene și Consiliului European, Președintelui României și Președintelui Republicii Moldova, s.a); ambasadele Georgiei și Ucrainei; Guverne (scrisoare de susținere de la Cancelaria de Stat a Republicii Moldova, participarea Secretarilor de Stat din Republica Moldova și România la dezbateri ECIPES); 12 membri a Parlamentului Republicii Moldova (9 din care au semnat o scrisoare de susținere și 5 au semnat o adresare către Comisie solicitând aprobarea programului); 150 primari, 1000 tineri, 70 antreprenori și asociații de business; ✔au informat periodic: autoritățile centrale din țările Uniunii Europene despre programul ECIPES, Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene și Consiliul European; ✔au solicitat respectuos suportul Excelenței Sale, Președintelui României, Domnului Klaus Iohannis, printr-o scrisoare deschisă subsemnată de 46 organizații a sectorului asociativ și persoanități notorii din Republica Moldova, pentru a convinge Comisia Europeană să redirijeze, direct către cetățenii si localitățile Moldovei, a sumei ratate de autoritățile Republicii Moldova; ✔ au adresat ES Maia Sandu o scrisoare co-semnată de 148 personalități, antreprenori, administrații și instituții notorii prin care am invitat respectuos ES să asigure susținerea, posibil și patronajul programului ECIPES; ✔au fost onorați să constatăm că propunerile noastre care creează cadru normativ pentru implementarea programului ECIPES de Comisia Europeană, s-au regăsit în textul Raportului Parlamentului European privind implementarea Acordului de Asociere UE-Moldova; ✔au dezvoltat și propus textul unei inițiative legislative pentru scutirea taxelor pentru acest program. ✔ au identificat prevederi legale (articole din legislația europeană cât și din Acodrul de Asociere UE-RM), care creează cadru normativ necesar pentru dezvoltarea și implementarea acestui program fără participarea oricărui actor rapid (nici măcar a noastră în calitate de autori); ✔ au fost onorați să primim mai multe scrisori de susținere solicitând respectuos sprijin pentru aprobarea programului ECIPES de către Comisia Europeană. Aceste scrisori au fost adresate mai multor instituții europene din partea administrațiilor ce reprezintă 10+ mln cetățeni, Instituțiilor de Învățământ Superior cu peste 350 mii absolvenți anual, Reprezentanților Mediului de Afaceri, Agenții de presă, Organizații și instituții respectabile.

Recent, eurodeputatlul Tudor Ciuhodaru a adresat o întrebare scrisă Comisiei Europene: Programul ECIPES este o muncă fără precedent de 23 de luni în beneficiul țării, fără sprijin din partea vreunei părți interesate. Programul ECIPES(1) este o propunere elaborată de IDEP Moldova în beneficiul cetățenilor, primarilor și tinerilor, pentru a obține sprijinul UE direct prin semnătură electronică.

Acest program a fost propus (în timpul întâlnirilor /scrisorilor / e-mailurilor / întrebărilor scrise din partea deputaților în Parlamentul European) de Comisia Europeană pentru a fi implementat în Republica Moldova. IDEP Moldova nu solicită niciun sprijin pentru organizația lor, și-au auto-asumat rolul de platformă pentru discuții și dezbateri cu actorii-cheie.

1. Poate Comisia Europeană să organizeze un grup de lucru comun condus de delegația UE în Moldova pentru Studiul de impact pentru modelul ECIPES? 2. Comisia Europeană, în timpul răspunsurilor la zece întrebări scrise ale deputaților în Parlamentul European bit.ly/3oHqY0i , a înțeles greșit solicitarea: Comisia obișnuiește auto-notificarea în cazul conținutului similar al întrebărilor scrise ale mai multor deputați, organizând în acest sens dezbateri tematice. Poate Comisia Europeană să reconsidere toate răspunsurile și să organizeze o dezbatere privind oferirea sprijinului pe baza semnăturii electronice cetățenilor, primarilor și tinerilor?

3. Programul ECIPES corespunde legislației UE și Acordului de Asociere UE-Moldova. Ar putea Comisia Europeană să se exprime asupra argumentelor prezentate? 

Mai mult, AICI

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii