Reţele sociale şi netocraţie în era digitalizării

Despre reţelele sociale se vorbeşte de multă vreme în ştiinţele sociale. Primele cercetări datează de prin anii ’30 ai secolului trecut: studiile lui Jacob Moreno de la Şcoala de Corecţie Hudson (1934), cercetările realizate de Elton Mayo la Uzinele Hawthorne (1927-1934), continuate cu studiile privind reţelele de comunicare (modurile de interconectare a indivizilor dintr-un grup social) realizate de Group Networks Laboratory at Massachusetts Institute of Technology din SUA din anii ‘50. Premisa de la care pleacă aceste cercetări este aceea că, pentru a înţelege modul în care acţionează un actor social (individ sau grup), este esenţial să studiem contextul relaţional şi interacţional al acestuia (reţeaua de relaţii sociale pe care un actor le iniţiază şi le întreţine cu alţi actori sociali). Pe scurt, o reţea socială este ca o hartă a relaţiilor dintre indivizi cu anumite statusuri sociale (educaţie, profesie, avere, cunoştinţe şi relaţii etc.), între care există diverse grade de familiaritate socială, pornind de la legăturile familiale, până la cunoştinţele întâmplătoare.

Analiza reţelelor sociale (social network analysis) se opune individualismului metodologic care consideră că pentru a înţelege acţiunile sociale trebuie să studiem comportamentul indivizilor, caracteristicile personale ale acestora¹. Prin urmare, analiza reţelelor sociale este o metodă de cercetare care vizează structura interacţională a actorilor sociali, acţiunile acestora fiind comprehensibile din perspectiva poziţiei, reputaţiei şi influenţei pe care le deţin în cadrul unei reţele de legături sociale (network of social ties). Nu individualitatea unei persoane (temperament, caracter, personalitate etc.) este importantă, ci poziţia şi influenţa în cadrul reţelelor sociale. Odinioară se spunea că dacă nu ai „pile-cunoştinţe-relaţii (PCR)”, e cam greu să reuşeşti în viaţă. În capitalismul de astăzi, PCR-ul se numeşte „capital social/relaţional”.

În era digitalizării, în care domină tehnologia informaţiilor şi comunicaţiilor (IT&C), a Big Data, inteligenţei artificiale, algoritmilor şi machine learning-urilor (computere care se adaptează şi învaţă), reţelele sociale „naturale” (offline) sunt completate de reţelele virtuale² (online): Facebook, Instagram, Tik Tok, LinkedIn, Twitter, Research Gate ş.a. Mediile digitale la care ne conectăm cu ajutorul calculatoarelor, telefoanelor inteligente, consolelor de jocuri şi a altor dispozitive electronice inteligente au schimbat fundamental viaţa oamenilor. Pandemia de COVID-19 a accelerat transferul activităţilor în mediul virtual. Ne împrietenim, muncim, cumpărăm, vindem tot felul de produse şi servicii în mediul online. Generaţia tânără îşi trăieşte viaţa mai degrabă în mediul online, decât socializând face-to-face. Psihiatri precum Manfred Spitzer avertizează de multă vreme cu privire la consecinţele „demenţei digitale”.

O modalitate de a înţelege reţelele sociale este de a evalua poziţia (locaţia) unui actor în cadrul reţelei³. Cu cât un individ ocupă un loc mai central în fluxul de comunicare a unei reţele sociale, cu atât deţine mai multă putere sau influenţă. Măsurarea locaţiei înseamnă găsirea gradului de centralitate (importanţa şi proeminenţa sa) a unui „nod” (grup elitar sau clan). Două noduri sunt conectate dacă interacţionează regulat între ele. În analiza reţelelor sociale intervin o serie de indicatori, după cum urmează: dimensiunea reţelei, densitatea reţelei, gradul de conectivitate, accesibilitatea la fiecare dintre actori, distanţa dintre actori (timpul necesar pentru transmiterea informaţiei), ponderea legăturilor reciproce faţă de cele tranzitive.

Analiza reţelelor aplicată în studiul elitelor îşi propune să identifice tipul de relaţii stabilite între membrii aceluiaşi grup elitar, frecvenţa şi intensitatea acestora, gradul de extindere a reţelei intra şi extra-elitare. Interesantă este măsurarea fluxurilor de informaţie dintre membrii unei elite politice şi alte elite specializate (economice, sociale, culturale etc.). Puterea în interiorul unui grup elitar se stabileşte în funcţie de relaţiile stabilite între membrii aceleiaşi elite sau cu membrii altor grupuri elitare sau elite şi se exprimă în capacitatea de a controla reţelele de putere intra şi extra-elitară. Astăzi se vorbeşte tot mai mult despre o nouă elită – „netocraţia” sau elita puterii reţelelor de socializare din mediul digital. Această „nouă clasă dominantă” valorifică resursele interactivităţii digitale ca mijloc dominant de comunicare, ceea ce reprezintă o schimbare de paradigmă comparabilă cu momentul când burghezia a preluat controlul de la aristocraţia feudală, odată cu dezvoltarea societăţii industriale şi a socializării descoperirilor tehnico-ştiinţifice⁴.

În cadrul reţelelor sociale, membrii elitei care dispun de poziţii ce le conferă mai multe oportunităţi şi alternative pentru accesul la informaţie şi cunoaştere obţin avantaje în raport cu ceilalţi. Cei care interacţionează cu cât mai mulţi „colegi” sunt consideraţi puncte de referinţă şi modele pentru ceilalţi şi pot avea un control sau o influenţă mai mare asupra structurii de putere. Membrii elitei situaţi în centrul reţelei sunt mai puternici decât cei aflaţi la periferie pentru că se află în zona decizională. Puterea aparţine sau este influenţată şi de cei care joacă rolul de „punte de legătură” sau intermediari între alţi actori care altfel nu se află în contact direct unul cu celălalt.

Analiza structurii unei reţele intra-elitare ţine cont de grupurile, clanurile, clicile şi facţiunile ce coexistă în interiorul ei. Există indivizi care fac parte din mai multe grupuri elitare sau subgrupuri ale aceleiaşi elite. Interconectivitatea acestora cu reţele diverse de putere asigură o mai bună comunicare intra şi extra-elitară, precum şi mecanisme pentru soluţionarea conflictelor şi asigurarea unui consens privind promovarea unor decizii.

Cercetările în domeniul elitelor bazate pe analiza reţelelor au demonstrat importanţa reţelelor de comunicare informală ca mecanisme esenţiale care furnizează poziţii cheie ale membrilor elitei în diverse organizaţii de putere. Astfel, între diversele instituţii, organizaţii şi elite există legături substanţiale în special în ceea ce priveşte sectoarele de business, non-profit şi cele guvernamentale. Între aceste trei sectoare relevante pentru structura de putere există un transfer permanent de resurse şi informaţii care pot fi (re)convertite în diverse tipuri de capital relaţional: simbolic, economic, politic. Pe baza reţelei de relaţii (network of networks) stabilite între membrii elitelor celor trei sectoare de activitate se poate realiza o diagramă care pune în evidenţă structura puterii în cadrul sistemului social⁵.

Notă: articolul de faţă este o adaptare a secţiunii „Analiza reţelelor în cercetarea elitelor” din volumul semnat de mine, Elite guvernamentale în România postcomunistă, Editura Lumen, Iaşi, 2015, pp. 64-68.

¹ Evelien Otte, Ronald Rousseau, „Social network analysis: a powerful strategy, also for information sciences”, Journal of Information Sciences, 28(6), 2002, pp. 441-442 („What is social network analysis?”).

² Marian-Gabriel Hâncean, Reţelele sociale în era Facebook. O analiză sociologică, Editura Polirom, Iaşi, 2018, p. 15.

³ Stephen P. Borgatti, Martin G. Everett, „Notion of Position in Social Network Analysis”, Sociological Methodology, Volume 22, 1992, pp. 1-35.

⁴ Alexander Bard, Jan Söderqvist, Netocraţia. Noua elită a puterii şi viaţa după capitalism, Editura Publica, Bucureşti, 2010 (Netocraţia este definită ca o formă de organizare şi conducere a unei societăţi în care cei care controlează reţelele interactive deţin puterea. Altfel spus, netocraţia este elita societăţii informaţionale globale.)

⁵ Gwen Moore, Sarah Sobieraj, J. Allen Whitt, Olga Mayorova, Daniel Beaulieu, „Elite Interlocks in Three U.S. Sectors: Nonprofit, Corporate, and Government”, Social Science Quarterly, Vol. 83, No. 3, September 2002, p. 728.

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi