Se mai naşte un proiect de lege pentru autostradă. Dar nu prin Iaşi

miercuri, 21 noiembrie 2018, 02:49
2 MIN
 Se mai naşte un proiect de lege pentru autostradă. Dar nu prin Iaşi

De astă dată, pentru Bacău – Braşov. „E dusă în derizoriu ideea de lege”, a constatat un parlamentar ieşean.

Că social-democraţii băcăuani se împotrivesc din răsputeri Autostrăzii Ungheni – Iaşi – Tg. Mureş, aceasta nu mai e de mult un secret. Însă toţi aleşii băcăuani au subscris la un nou proiect de lege pentru construirea unei autostrăzi – cea care va uni Bacăul cu Braşovul.

Colectarea de semnături pentru această iniţiativă a început săptămâna trecută şi a continuat şi ieri în Senat. La ea au subscris şi parlamentari din alte judeţe decât Bacău, Braşov şi Dâmboviţa. Intenţia este ca proiectul să ajungă încă din această lună la comisiile de specialitate din camera superioară a Parlamentului.

Deputatul ieşean Marius Bodea ne-a confirmat aseară intenţia celor din Bacău, precizându-ne că nu a semnat proiectul.

„Noua propunere nu face decât să întârzie nepermis de mult realizarea Autostrăzii A8, ieşind din exerciţiul financiar 2014-2020. Culoarele de transport prioritare care nu sunt realizate până în 2020 nu vor mai putea primi finanţare”, a explicat liberalul.

„Prioritatea României acum este Autostrada Ungheni – Iaşi – Tg. Mureş, iar legea care a fost votată pentru ea a fost o măsură excepţională, prin care Parlamentul să oblige Guvernul să folosească banii europeni”, a mai spus Marius Bodea, adăugând că e de înţeles demersul de a face o lege chiar şi pentru drumuri comunale.

Efectul însă va fi acelaşi: ducerea în derizoriu idee de lege, pentru că, spre deosebire de A8, autostrada Bacău – Braşov nu conectează nimic, nicio ţară non-UE şi niciun punct din reţeaua europeană de transport, a conchis parlamentarul.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii