Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen, un tânăr politruc PNL fără nici o calificare: ex-agent de vânzări de medicamente, numit politic în CA-uri în energie

miercuri, 01 martie 2023, 10:09
2 MIN
 Secretarul de stat MAI responsabil de integrarea în Schengen, un tânăr politruc PNL fără nici o calificare: ex-agent de vânzări de medicamente, numit politic în CA-uri în energie

Responsabilul cu Schengen, tânăr politruc necalificat. Liberalul Alexandru Marcoci, protejatul ministrului Virgil Popescu, a fost uns secretar de stat la Ministerul de Interne, acolo unde răspunde de relațiile internaționale, inclusiv de aderarea României la spațiul Schengen, deși nu are experiență în domeniu.

Fost vânzător de medicamente, printre altele, Alexandru Marcoci a fost plasat de ministrul Virgil Popescu în Consiliul de Administrație al Engie România și președinte al Consiliului de Supraveghere (CS) al Complexului Energetic Oltenia. Pentru o perioadă de câteva luni a fost în conflict de interese pentru că a deținut simultan două funcții de conducere la două societăți concurente.

Mai mult, a fost timp de doi ani în incompatibilitate pentru că a deținut simultan funcțiile de membru și președinte al Consiliului de Supraveghere al CEO și cea de consilier județean.

În câmpul muncii din 2008: topografie și medicamente

Alexandru Marcoci a intrat în câmpul muncii în februarie 2008 ca administrator și manager al unei firme de topografie din Drobeta Turnu Severin. Nu a stat prea mult la primul loc de muncă pentru că s-a reorientat către industria de medicamente. A început în decembrie 2009 ca reprezentat de vânzări pentru Pharmasud, apoi s-a transferat la Glenmark. De acolo, a ajuns la Terapia Ranbaxy SA până în iunie 2016. În acel an, îl regăsim în funcția de președintele al organizației de tineret a liberalilor de la Mehedinți, organizație controlată politic de Virgil Popescu, actualul ministru al Energiei. Tot în anul 2016 a candidat la funcția de consilier județean din partea PNL Mehedinți.

Pe atunci nu avea casă, bunuri, active financiare, nici măcar conturi bancare. Însă, avea o mașină KIA fabricată în 2001, plus două credite, de 11.000 de euro. A mai menționat salariul anual de aproape 90.000 de lei încasat de la Terapia, plus salariul soției sale, Andra Marcoci. Ea lucra în aprilie 2016 ca asistent registrator la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mehedinți.

MAi mult, pe defapt.ro

Comentarii