Un dosar în care angajaţi au Căilor Ferate Române au de plătit despăgubiri statului în cuantum de până la 56.000 de lei fiecare

Şef de la CFR condamnat pentru contrabandă de ţigări în stil mafiot

În total cinci persoane au fost condamnate, trei dintre acestea fiind din cadrul companiei de stat. Trenul cu care se făcea contrabanda era Iaşi – Ungheni.

sâmbătă, 02 februarie 2019, 02:50
2 MIN
 Şef de la CFR condamnat pentru contrabandă de ţigări în stil mafiot

Un dosar ce datează încă din 2011, şi în care implicaţi sunt mai mulţi angajaţi ai CFR, a fost finalizat de Tribunalul Iaşi. Cinci persoane, printre care trei angajaţi ai CFR, au fost condamnaţi la pedepse de doi şi trei ani de închisoare, fiind găsiţi vinovaţi pentru contrabandă de ţigări. Costel Ţuiu, Victor Rusu, Galina Vidraşcu, Gelu Aneculăesei şi Petronela Holeră au intrat în vizorul DIICOT încă din 2011, fiind trimişi în judecată din 2013.

Inculpaţii mai speră să fie găsiţi nevinovaţi urmare a judecării apelului, întrucât decizia de ieri nu este definitivă. Pe lângă pedepsele de doi sau trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, toţi au fost obligaţi să achite şi despăguri statului, valoarea acestora fiind calculată în funcţie de numărul de ţigări de contrabandă introduse în România. Cel mai mult are de plătit Victor Rusu, care trebuie să scoată din buznar 56.000 de lei.

Cei cinci ar fi făcut parte dintr-o reţea în care, iniţial, 12 angajaţi ai CFR au fost suspectaţi că ar fi fost implicaţi într-o reţea de trafic de ţigări. 26 de percheziţii au fost efectuate în 2011, atunci când cei cinci au fost prezentanţi şi instanţei pentru a fi arestaţi, fiind însă cercetaţi în stare de libertate. Potrivit procurorilor, mecanici de locomotivă, impiegaţi sau controlori s-ar fi ocupat de preluarea unor cantităţi diverse de ţigări din Republica Moldova, tutunul fiind distribuit altor persoane care făceau parte din reţea şi care îl vindeau pe raza municipiului Iaşi. „În urma anchetei efectuate a reieşit că ţigările erau ascunse în trenul care circula pe ruta Ungheni – Iaşi. Unii dintre cei cercetaţi în dosar au avut o atitudine de recunoastere, alţii au declarat ca sunt nevinovaţi“, au precizat procurorii DIICOT. Cel care ar fi supravegheat întreaga operaţiune ar fi fost Costel Ţuiu, ce la vremea respectivă era şef de tură comandă personal în cadrul CFR Călători.

Comentarii