Ştiri uluitoare de la mare, de la soare!

vineri, 15 iunie 2018, 19:10
3 MIN

* A început Campionatul Mondial; cum nu ne pricepem la fotbal, nu scriem despre el, să nu scăpăm prostii. Preferăm să vă ţinem la curent cu fapte de vacanţă din întreaga lume şi chiar din ţară, de unde au ajuns compatrioţii noştri cu chef de distracţie:

* Într-o staţiune mai fără pretenţii, cu preţuri mai mici şi beri mai calde, s-a desfăşurat un inedit concurs de plajă, organizat de animatorii hotelului "Mormolocul". Mai exact, este vorba despre concursul de bronzat, pe ideea că soarele e gratis, deci investiţia e minimă. Locul al treilea a fost câştigat de doi copii (ulterior descalificaţi, după ce s-a descoperit că erau nu turişti bronzaţi, ci conlocuitori), pe a doua treaptă a podiumului a urcat o doamnă de prin sudul ţării (deşi unii au contestat-o, zicând că nu-i bronz, ci murdărie), iar marele premiu va fi decernat lui Aurel Dibaci, moldovean, care se tot bronzează de o săptămână, de când a adormit pe plajă cu capul pe bidon.

* Am aflat de la corespondenţii noştri că, în acest sezon estival, de cea mai mare căutare se bucură piscinele gonflabile de dus pe plajă, acestea fiind cumpărate mai ales de taţii cu cât mai mulţi copii. Motivul pentru care părinţii cumpără pe ruptelea piscinuţe este evident: ei le umflă, apoi le umplu cu apă rece din mare, apoi îşi trimit copiii cei mulţi să aducă bere din supermarket şi să o pună în apă! Chiar şi copiii au un mare câştig din toată treaba asta, fiindcă taţii lor le meşteresc plute din peturile goale, cu care cei mici intră în mare şi se distrează.

* Mai mulţi turişti cazaţi la hotelul "Merluciusul" s-au îndrăgostit de-a dreptul de apa din piscină, fiind convinşi că fusese adusă direct din mare, cu cisternele (era sărată şi niţel tulbure), aşa că s-au bălăcit în ea de dimineaţa până seara. De-abia alaltăieri un domn mecanic venit să repare ceva i-a lămurit: "Asta-i apă limpede de la robinet, dar s-a făcut aşa cu timpul, că a fost stricată instalaţia de filtrare şi eu am fost plecat cu familia în concediu, la băi!".

* La recepţia altui hotel cu număr mic de stele s-au prezentat câţiva clienţi îngroziţi, care spuneau că au văzut pe hol nişte gândaci de bucătărie enormi, graşi, lucioşi şi negri, care umblau în voie; recepţionerul i-a liniştit, explicându-le că au mai făcut şi alţii confuzia asta şi că, de fapt, ăia erau turişti unşi cu nămol de Tekirghiol, lucios şi negru, care tocmai veneau de la tratament şi se pregăteau să intre în camere. După două zile, clienţii îngroziţi s-au prezentat din nou la recepţie să întrebe de ce, totuşi, dacă ăia sunt turişti ca şi ei, au mai multe membre şi poartă antene pe cap.

Comentarii