Student înjunghiat într-un club din Iaşi. Agresorul este de negăsit

joi, 13 octombrie 2022, 18:11
1 MIN
 Student înjunghiat într-un club din Iaşi. Agresorul este de negăsit

Un botoşănean de 29 de ani, student în Iaşi, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost înjunghiat de un alt bărbat cu care s-a luat la ceartă.

Întâmplarea a avut loc joi dimineață, în jurul orei 4.00. După ce s-au distrat bine într-un club din zona Tudor Vladimirescu, sub influența băuturilor alcoolice, cei doi s-au luat la ceartă.

La un moment dat, victima a ieșit din club, însă a fost urmărită de agresor până în spatele căminului T13. Acolo, botoşăneanul a fost atacat cu un cuțit, fiind lovit în zona piciorului și în spate. Ulterior, agresorul s-a făcut nevăzut, acesta nefiind cunoscut de victimă.

Tânărul de 29 de ani a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale. Pacientul a ajuns la spital cu plăgi multiple înjunghiate, fiind internat la secția de chirurgie generală pentru suturarea plăgilor.

Polițiștii ieșeni cercetează acest caz, fiind deschis un dosar penal pentru loviri sau alte violenţe. În funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale, însă, se poate schimba încadrarea faptei. Acum oamenii legii încearcă să dea de urma agresorului, pentru a-l trage la răspundere.

Sursa: monitorulbt

Comentarii