Tinerii în statisticile oficiale

După o criză sanitară care i-a ţinut în case, distanţaţi fizic de prieteni, colegi, profesori, tinerii s-au reunit în sălile de curs, la birouri, în locurile preferate pentru petrecerea timpului liber. Sfârşitul pandemiei, aşa cum a fost declarat de autorităţi, a coincis cu declanşarea unei crize geopolitic: războiul declanşat de Rusia lui Putin. Economia europeană tremură din toate încheieturile, ameninţată de restricţionarea alimentării cu gaz dinspre Rusia, flagelul preţurilor tot mai mari la energie, inflaţie galopantă. Frica de boală este completată de frica de război, apoi urmează frica de sărăcie.

O creştere a inflaţiei peste 3% descurajează consumul, afectează producţia, şubrezeşte nivelul de trai. Acum, în România, inflaţia depăşeşte 15%. Oamenii asistă neputincioşi la devalorizarea activelor, ajustează cheltuielile urmărind cu prioritate achitarea facturilor la întreţinere, utilităţi şi achiziţionarea de bunuri esenţiale. Vara s-a terminat, concertele şi petrecerile rămân simple postări pe reţelele de socializare, clopoţelul sună, lumea se reîntoarce la rutina de dinaintea vacanţei, cu un ochi pe ştirile despre război, cu alt ochi pe facturile lunare. În tot acest timp, unii tineri se întorc la şcoală şi/sau la muncă, alţii aşteaptă sau caută job-uri mai bune, în general fiind preocupaţi de un trai mai bun.

Anul 2022 este declarat de Uniunea Europeană ca fiind „anul european al tineretului”, Comisia Europeană propunând ca obiectiv prioritar „includerea tinerilor şi priorităţilor acestora în elaborarea politicilor viitoare, precum şi organizarea de activităţi dedicate tinerilor în întreaga UE”. Potrivit statisticilor oficiale, un european din şase se încadrează în segmentul de vârstă 15-29 ani. Cercetările sociologice la nivel european relevă faptul că un tânăr din trei s-a confruntat cu dificultăţi în perioada crizei sanitare COVID-19, 40% din tinerii europeni se tem pentru propria sănătate, şomajul în rândul tinerilor din UE a crescut de la 11,9% în anul 2019 la 13,3% în anul 2020. Eurostat arată că, în perioada 2015-2019, rata deprivării materiale severe pentru tinerii din UE cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani a scăzut de la 8,4% la 5,4%, dar a crescut la 6,5% în anul pandemic 2020. Cu toate problemele lor, tinerii din UE rămân ataşaţi de ideea europeană, 75% dintre ei având o imagine pozitivă legată de Uniunea Europeană şi de democraţie. Din perspectiva Comisiei Europene, cea mai presantă problemă legată de tineri este tranziţia de la şcoală/învăţământ la locul de muncă. Tinerii sunt cei mai afectaţi de inactivitate economică, subocupare, şomaj, sărăcie. Din ce în ce mai des cad pradă consumului de droguri şi alcool, jocurilor de noroc, videochat-ului, prostituţiei, anxietăţii, depresiei.

Tinerii sunt afectaţi de şomaj într-o măsură mai mare decât adulţii deoarece nu întotdeauna pregătirea lor şcolară are corespondent cu ceea ce se cere pe piaţa muncii; mulţi dintre tineri se află la prima experienţă a angajării având experienţă de muncă limitată; de multe ori sunt angajaţi în baza unor contracte de muncă cu normă parţială, pe perioadă determinată, fiind uşor de concediat atunci când economia dă semne de slăbiciune. Însă, sunt şi tineri care îşi găsesc de muncă încă din timpul studiilor la şcolile profesionale şi postliceale sau din timpul studiilor universitare. În acest sens, Eurostat a diseminat recent o serie de date referitoare la participarea tinerilor studenţi şi ucenici pe piaţa muncii. România se încadrează iarăşi în categoria „performanţa de a fi ultimii”: doar 2% dintre studenţii şi ucenicii din România participau în 2021 la piaţa forţei de muncă (inclusiv joburi part-time, de weekend etc.), cel mai redus nivel din Uniunea Europeană şi de peste zece ori sub media de 23%. Cel mai mare procent de participare pe piaţa muncii a studenţilor şi ucenicilor din segmentul de vârstă 15-29 de ani a fost înregistrat de Olanda cu 70%. Ţările din nordul UE se plasează cel mai bine la acest indicator, în timp ce sudul mediteranean rămâne cu probleme.

Deşi reclamă lipsa forţei de muncă, România are probleme şi cu tinerii care nu învaţă, nu muncesc, nu urmează vreo formă de pregătire profesională (NEET). Potrivit Eurostat, în anul 2021, ponderea tinerilor cu vârsta între 15 şi 29 ani din România care nu muncesc, nici nu învaţă este de 32,7%. Ratele NEET în statele membre ale UE pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 29 de ani cu un nivel scăzut de educaţie au variat între 6,4% în Suedia şi 32,7% în România în 2021. Privind mai atent aceste cifre, şase ţări au avut rate NEET mai mari decât media pentru UE şi aceste ţări au fost: Slovacia (16,6%), Spania (18,4%), Malta (20,3%), Italia (23,0%), Bulgaria (24,4%) şi România (32,7%).

De ce doar 2% dintre studenţii români se angajează încă din timpul facultăţii? Pentru că au bani pentru cheltuială de la părinţi, preferă să se distreze, sunt antrenaţi în activităţi aducătoare de bani la limita licitului, nu au deprinderea de a munci, nu au fost socializaţi în cultura muncii. Pentru unii tineri, studenţia înseamnă o prelungire a liceului condimentată printre altele cu participarea la cursuri şi distracţie. Alţii, de obicei, o minoritate, sunt preocupaţi de acumularea unor cunoştinţe şi competenţe care să le faciliteze tranziţia de la şcoală la muncă. Cu excepţia studenţilor de la ştiinţe tehnice (politehnică) care au mai multe oferte de a lucra cu normă parţială în domeniul în care se pregătesc, ceilalţi studenţi au doar alternativa angajării în servicii care nu necesită o pregătire specializată: HORECA, comerţ cu amănuntul, call-center şi alte asemenea. Studenţii care lucreză cu normă întreagă au dificultăţi în parcurgerea cursurilor, lucrărilor de la seminarii şi laboratoare, la examene.

Finalizarea studiilor de licenţă nu înseamnă pentru toţi tinerii confruntarea cu piaţa muncii. Studiile postuniversitare (masteratul şi doctoratul) au reprezentat multă vreme o perioadă de tranziţie de la şcoală la muncă, o atenuare a ceea ce, de pildă în anii 90, era un „şoc biografic”. Amânarea angajării se resfrânge şi în părăsirea târzie a casei părinteşti. În 2021, în întreaga UE, tinerii au părăsit casa părintească în medie la vârsta de 26,5 ani. Tinerii din România părăsesc casa părintească în medie pe la 28 de ani, bărbaţii pe la 30 de ani, iar femeile mai repede, pe la 26 de ani. În majoritatea ţărilor UE din nord şi vest, tinerii au părăsit casa părintească în medie la începutul până la mijlocul vârstei de douăzeci de ani, în timp ce în ţările sudice şi de est, vârsta medie era la începutul anilor treizeci.

Părăsirea târzie a casei părinteşti reprezintă şi o formă de autoprotecţie socială a tinerilor. Conform Eurostat, în anul 2020, la nivelul UE, tinerii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 29 de ani care nu locuiau cu părinţii erau mai expuşi riscului de sărăcie (25,9%) decât cei care locuiau cu părinţii (17,8%). În România, rata riscului de sărăcie şi excluziune socială la tineri era de peste 36% la nivelul anului 2020. Din cauza sărăciei, tot mai mulţi tineri din România se vor gândi la emigrare ca soluţie a problemelor lor existenţiale. În România există cerere de forţă de muncă, dar multe locuri vacante sunt salarizate precar, mai ales cele din aşa-numita „industrie a ospitalităţii”. Salarizarea în construcţii, industrie şi agricultură a devenit ceva mai atractivă, dar munca grea nu încântă pe nimeni. În aceste domenii, tinerii muncesc de nevoie, nu de plăcere. Şi dacă tot trebuie să muncească mult şi greu, tinerii preferă să o facă în străinătate. În lipsa suportului financiar al părinţilor, fără „pile, cunoştinţe şi relaţii”, fără o pregătire axată pe competenţele digitale şi în utilizarea limbilor străine, fără disponibilitatea de a munci, viitorul tinerilor pe piaţa muncii devine complicat.

Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Direcţia Judeţeană de Statistică Iaşi şi lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi