Trei mari proiecte europene pe masa consilierilor județeni, astăzi

vineri, 19 octombrie 2018, 01:56
2 MIN
 Trei mari proiecte europene pe masa consilierilor județeni, astăzi

Cel mai important proiect necesită o asociere a Consiliului Judeţean şi Institutului de Oncologie.

Institutul Regional de Onco­logie şi Consiliul Judeţean Iaşi vor bate astăzi palma în cadrul unui parteneriat pentru extinderea am­bulatoriului din incinta spitalului. Asocierea este necesară pentru obţinerea finanţării şi derularea proiectului „Creşterea calităţii serviciilor medicale de specialitate prin extindere, modernizare şi dotare ambulatoriu integrat în incinta IRO Iaşi“. Banii, aproximativ 9,75 de milioane de lei, vor fi alocaţi în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale, Prioritatea de investiţii 8.1 – Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local.

Pe lângă acest proiect, consilierii judeţeni reuniţi astăzi în şedinţă extraordinară vor mai adopta un proiect de hotărâre privind aprobarea Protocolului de Asociere încheiat între Ministerul Sănătăţii, Instituţia Prefectului, CJ şi Con­siliul Local al Municipiului Iaşi în vederea realizării obiectivului de investiţii „Spital Regional de Urgenţă Iaşi“. Practic, preşedintele CJ, Maricel Popa, va fi împuterni­cit să semneze Protocolul de Aso­ciere cu Ministerul Sănătăţii. O­biectivul documentului constă în cooperarea interinstituţională dintre părţi, în scopul derulării şi respectării termenelor proiectului, sprijinirii şi asigurării de personal pentru realizarea SRU. În Protocol sunt menţionate contribuţiile şi responsabilităţile tuturor părţilor semnatare.

Printr-un alt proiect urmează să fie aprobat parteneriatul dintre Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale – Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie în proiectul „Sprijin pentru consolidarea reţelei de asistenţi maternali“. Finanţat prin Programul Operaţional Capital Uman, proiectul vizează reducerea numărului de copii şi tineri plasaţi în instituţii, prin consolidarea reţelei de asistenţi maternali. Alocarea la nivel naţional se ridică la 172 de mi­lioane de euro.

Comentarii