Un bărbat şi o femeie au murit din cauza frigului la Iaşi. Medicii avertizează că hipotermia afectează grav inclusiv tinerii

miercuri, 14 decembrie 2022, 02:50
4 MIN
 Un bărbat şi o femeie au murit din cauza frigului la Iaşi. Medicii avertizează că hipotermia afectează grav inclusiv tinerii

Una dintre primele nopţi din acest sezon cu temperaturi negative a adus la Spitalul Clinic de Urgenţe „Sf. Spiridon” din Iaşi trei pacienţi cu hipotermii severe în doar 24 de ore, iar doi dintre ei nu au mai putut fi salvaţi.

În primul caz, medicii au intervenit în cazul unui pacient de 51 de ani, care a fost adus de către ambulanţă la Spitalul din Hârlău şi mai apoi transferat la Iaşi. Bărbatul a fost preluat de acasă, nu era cunoscut cu alte probleme de sănătate, iar la unitatea medicală a ajuns cu o temperatură centrală a corpului de 23 de grade.

„A fost instalat, la scurt timp după ajungerea elicopterului, un stop cardio-respirator, s-au început manevrele de resuscitare şi pentru că reîncălzirea ar fi durat câteva ore, am decis să îl aducem în Unitatea de Primire a Urgenţelor de la «Sf. Spiridon». Din păcate, în ciuda eforturilor echipei din urgenţe de a-l reîncălzi şi de a trata toate complicaţiile unei hipotermii severe, pacientul a avut o evoluţie nefavorabilă şi a decedat. Pentru aceşti pacienţi solicităm examen la medicină legală”, a declarat prof.dr. Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU SMURD.

Două din cele trei victime au fost bărbaţi tineri

Aceasta a explicat că hipotermia afectează foarte puternic organismul şi că poate duce la deces şi în cazul persoanelor tinere şi sănătoase. S-a remarcat acest lucru şi în garda de luni noaptea de la unitatea medicală: chiar dacă cei mai predispuşi la sechele grave în caz de hipotermie sunt vârstnicii, două dintre cele trei victime aduse la spital au fost bărbaţi tineri.

Cel de-al doilea bărbat a fost şi cel care a putut fi salvat în primă fază. În vârstă de 41 de ani, acesta a fost găsit pe stradă, în municipiul Iaşi, cu temperatura centrală de doar 20,5 grade Celsius. A răspuns manevrelor de resuscitare, iar acum este în continuare în stare critică, fiind intubat şi internat în Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă.

„A răspuns manevrelor de reîncălzire, pentru el am iniţial circulaţia şi încălzirea extra-corporeală a sângelui prin folosirea dispozitivului ECMO. A răspuns la aceste manevre, este în continuare în stare critică, este intubat, dar inima lui bate, tensiunea este una normală în acest moment, sperăm că îşi va reveni. Pot apărea însă multiple complicaţii”, a mai precizat prof.dr. Diana Cimpoeşu.

Cel de-al treilea caz, care s-a soldat şi cu decesul victimei, a fost al unei femei în vârstă de 81 de ani, din localitatea Şipote, care a fost adusă cu temperatura de 22 de grade, în stare de comă, la UPU. Aceasta suferea de multiple comorbidităţi, iar la radiologie s-au identificat urmele unei tuberculoze mai vechi, care nu a fost suficient de bine tratată.

„Pacienta a fost intubată, ventilată mecanic, încălzită, dar la momentul în care şi-a recăpătat temperatura normală de 36 de grade, pe fondul afecţiunilor cronice şi a acestei afecţiuni extrem de grave, acute, de hipotermie severă de 22 de grade, s-a instalat un stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare”, a punctat prof.dr. Diana Cimpoeşu.

Temperatura corpului scade cu 1 grad / oră la frig

Aceasta a explicat că hipotermia este o afecţiune care nu trebuie privită cu uşurinţă şi care poate lăsa sechele chiar şi în cazul celor care se vindecă. Medicul a precizat că temperatura normală a corpului omenesc este cuprinsă între 35 şi 37 de grade, iar atunci când stăm la mai puţin de 18 grade, fără protecţie corespunzătoare, aceasta scade cu circa un grad pe oră.

Deci persoanele care au ajuns la spital au stat mai bine de 12 ore în frig până când au fost găsite şi s-a încercat resuscitarea lor.

„Prevenţia este lucrul cel mai bun, presupune evitarea consumului de alcool, încălzirea adecvată, alimentaţia adecvată, dar se pare că unii dintre aceşti oameni nu aveau mijloace de subzistenţă şi de aceea a apărut această situaţie. Persoanele vârstnice, care au şi boli cronice, cu sechele de accident vascular cerebral sau cu diabet, boli cardiovasculare, boli hepatice şi gastrointestinale, răspund mult mai greu la reîncălzire şi, la fel, se pot răci mult mai repede dacă temperatura din casă este sub 18 grade”, a detaliat prof.dr. Diana Cimpoeşu.

În total, în acest sezon rece s-au înregistrat trei decese cauzate de hipotermie la Iaşi. Medicii insistă asupra importanţei prevenţiei, spunând că adesea este aproape imposibil să fie salvată o persoană a cărei temperatură centrală scade la 20-22 de grade. 

Comentarii