Un criminal încearcă să convingă instanţele că merită să fie eliberat

În vârstă de 60 de ani, Aurel Bădilă şi-a petrecut practic întreaga viaţă fie în spatele gratiilor, fie în aşteptarea unei noi condamnări. De-a lungul timpului, Bădilă a colecţionat 5 condamnări pentru viol şi tentativă la viol.

Ultima faptă a fost comisă în 2012, când şi-a bătut cu sălbăticie tatăl, cu propriul baston, după o discuţie în contradictoriu pe tema banilor. A doua zi, văzând că starea tatălui său se agravează, a mers la fiul său şi i-a spus că i-a dat două-trei palme bătrânului, iar acesta „se simte rău“. Bătrânul se afla de fapt în comă şi avea să moară peste câteva zile în spital. Pentru această faptă, Bădilă a fost condamnat în 2013 la 12 ani de închisoare.

În decembrie anul trecut, chiar în ziua în care Bădilă împlinea 60 de ani, pe rolul Judecătoriei a fost înregistrată cererea acestuia de liberare condiţionată. La acea dată, Bădilă executase deja fracţia de 3/4 din condamnarea primită. Comisia specializată din cadrul Penitenciarului a precizat în instanţă că deţinutul nu a fost sancţionat niciodată, fiind chiar recompensat de 27 de ori. Argumentele aduse de Bădilă nu i-au impresionat însă pe magistraţi.

„Condamnările aplicate anterior nu l-au împiedicat să comită o faptă penală încadrată în gradul cel mai ridicat de pericol social – omor calificat, realizată în condiţiile unor circumstanţe agravante. Condamnările şi fapta în urma căreia se află în penitenciar în prezent atestă gradul ridicat de agresivitate de care dă dovadă această persoană, agresivitate îndreptată împotriva altor persoane şi care cauzează prejudicii irecuperabile pe teritoriul laturii psihice – în cazul violului şi irecuperabile pe teritoriul laturii fizice – anihilarea vieţii în cazul omorului, agresivitate care nu a putut fi atenuată prin intermediul programelor mediului penitenciar în decursul anilor petrecuţi anterior în penitenciar şi faţă de care există riscul să se folosească şi ulterior liberării. Comportamentul bun dovedit pe perioada detenţiei reprezintă o normalitate şi nu un aspect ce trebuie evidenţiat în circumstanţierea acesteia“, au motivat judecătorii decizia de respingere a cererii de liberare condiţionată.

Decizia nu este definitivă, cazul aflându-se acum pe rolul Curţii de Apel.