Un ieşean se plânge că nu poate folosi locul de parcare închiriat din cauza vecinilor şi a unor piloni montaţi aiurea

vineri, 03 decembrie 2021, 02:50
3 MIN
 Un ieşean se plânge că nu poate folosi locul de parcare închiriat din cauza vecinilor şi a unor piloni montaţi aiurea

Un ieşean a căzut din lac în puţ. După ce pe parcursul anului trecut a făcut nenumărate solicitări către autorităţile locale pentru amenajarea unor noi locuri de parcare la un bloc din şoseaua Păcurari nr. 41, iar ulterior să se organizeze o licitaţie publică, municipalitatea ieşeană ,,s-a îndurat", în cele din urmă, să le amenajeze spre finalul anului 2020. 

Numai că, odată cu locurile de parcare noi au apărut şi câţiva piloni în zona cu pricina, instalaţi de aceeaşi municipalitate, însă la solicitarea unui vecin. Acum, în locurile de parcare vechi, plătite de oameni, se intră şi se iese cu dificultate, strada fiind pe jumătate blocată, pilonii îngreunând accesul prin staţionarea autovehiculelor de-a lungul lor. Şi cu banii luaţi, şi cu altă problemă pe cap, concluzionează Ovidiu Ostafi, ieşeanul care ne-a semnalat situaţia. Între timp a fost organizată o licitaţie publică pentru locurile noi de parcare, a participat, dar nu a câştigat. Omul e optimist, speră la mai mult noroc a doua oară. Nu la fel de încrezător se arată cu privire la dispariţia pilonilor care ,,străjuiesc" parcarea blocului în care locuieşte.

,,Vecinul ar fi motivat că este deranjat de maşinile care parcau oarecum sub geamul lui. Au fost puşi aceşti ţăruşi, însă prin staţionarea autovehiculelor parcate de-a lungul acestora nu pot ieşi din parcare. Eu parchez pe locul soţiei mele. A fost organizată o licitaţie publică în urmă cu câteva săptămâni pentru locurile noi, nu am câştigat. O aştept pe următoarea, poate am mai multe şanse. Sunt zile în care mă rog de vecini să vină să îşi mute maşina, asta în cazurile fericite, pentru că sunt şi maşini cu proprietari care nu locuiesc în zonă şi atunci rămân blocat în parcare, fie noapte, fie zi. Am scăpat de o problemă, adică avem noi locuri de parcare amenajate, am dat peste alta. Eu dau bani pentru locul de parcare vechi, aş da bani şi pentru unul nou, numai să le putem folosi cum trebuie. Însă pe ei nu îi interesează, fac treabă de mântuială şi sunt plătiţi din banii publici", arată Ovidiu Ostafi.  

Bărbatul a semnalat problema mai multor structuri din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi, printre care şi Poliţiei Locale Iaşi şi Citadin SA, solicitând scoaterea pilonilor, ori remedierea problemei maşinilor care parchează haotic, având în vedere faptul că legea permite autorităţilor să ridice maşinile parcate ilegal, accentuează ieşeanul. Îi roagă pe angajaţii acestor instituţii ,,să iasă cu capul din hârţoage" şi ,,să dea piept cu realitatea din cartiere".  Pilonii ,,buclucaşi" au fost montaţi în luna decembrie a anului trecut, concomitent cu amenajarea locurilor noi de parcare, iar de atunci bărbatul a primit răspunsuri în contradictoriu de la autorităţile din Iaşi.

,,Poliţia Locală dă din coate, pasează responsabilitatea celor de la Serviciul Administrare Parcări din cadrul Direcţiei de Exploatare a Patrimoniului. Cei de acolo spun că Asociaţia de proprietari a cerut trotuarul, de asta s-au pus piloni. Asociaţia neagă. Noaptea minţii. Nu ştiu cum să mai procedez ca ei să rezolve această problemă", se plânge ieşeanul. Cea mai recentă solicitare pe care a făcut-o în acest sens este din data de 16 noiembrie 2021. 

Comentarii