Un tren de pasageri a mers cu spatele 35 de kilometri în urma unei defecţiuni tehnice

joi, 18 martie 2021, 15:27
1 MIN
 Un tren de pasageri a mers cu spatele 35 de kilometri în urma unei defecţiuni tehnice

Un tren de pasageri din India s-a deplasat cu spatele pe o distanţă de cel puţin 35 de kilometri din cauza unei defecţiuni tehnice, informează joi agenţia Xinhua care citează media locale.

Trenul, care circula din Delhi cu destinaţia Uttarakhand, stat situat în nordul ţării, s-a oprit în cele din urmă în Khatima, un oraş aflat la o distanţă de aproximativ 330 de kilometri de capitala New Delhi.

''Ieri, Purnagiri Janshatabdi Express se afla în drum spre Tanakpur din Uttarakhand, (cu plecare) din Delhi. Conductorul a acţionat frâna pentru a evita coliziunea cu un animal aflat pe şinele de cale ferată. Ulterior, conductorul a pierdut controlul asupra locomotivei şi trenul a început să se deplaseze cu spatele", a declarat un oficial citat de media locale.

''Toţi pasagerii aflaţi la bord s-au aflat în siguranţă şi au fost trimişi la Tanakpur cu autobuzul'', a precizat oficialul.

În imaginile difuzate de televiziuni şi distribuite pe reţelele sociale se poate vedea trenul care trece printr-o gară cu viteză considerabilă, locomotiva fiind trasă înapoi de vagoane.

Autorităţile feroviare au demarat o investigaţie asupra acestui incident. AGERPRES

Comentarii