Vechea zicală cu urciorul

joi, 07 aprilie 2022, 01:43
2 MIN
 Vechea zicală cu urciorul

 

Cicliştii de la Quick-Step au încercat ieri să repete schema Evenepoel-Alaphilippe în etapa a III-a a Turului Ţării Bascilor, dar Pello Bilbao le-a dejucat planul

Ciclistul spaniol Pello Bilbao (Bahrain Victorious) a câştigat, la sprint redus, etapa a III-a a Turului Ţării Bascilor, care a avut loc pe distanţa de 181,7 km, între localităţile Laudio şi Amurrio. Bilbao a fost urmat de francezul Julian Alaphilippe (Quick Step) şi rusul Aleksandr Vlasov (BORA).

Ca şi în etapa precedentă, Alaphilippe a fost lansat de tânărul său coechiper, Remco Evenepoel, dar de data aceasta, a fost învins pe ultimii metri la Amurrio de Bilbao. Ca şi în etapa precedentă a fost un grup de fugari care luase un avans considerabil (în jur de patru minute), evadare ce părea controlată de „grenadierii” de la INEOS. La fel ca în ajun, din evadarea zilei a rămas un singur rutier, Cristian Rodriguez (Total Energies). Au încercat atacuri britanicul Adam Yates,secondat de coechiperul său Dani Martinez, în timp ce favoriţii Primoz Roglic şi Remco şi-au văzut de treburile lor în pluton. Până la urmă, Yates, unul dintre cei mai activi rutieri ai etapei s-a pricopsit cu o avarie tehnică şi a ieşit din schemă, iar finalul i-a avut protagonişti pe cei doi de la Quick-Step, Roglic şi, bineînţeles, Bilbao. Cu precizarea că Roglic, sâcâit şi el de „obiectul muncii” a terminat etapa pe locul VII.

Clasamentul general nu s-a schimbat după această etapă: conduce slovenul Primoz Roglic (Jumbo Visma),urmat de belgianul Remco Evenepoel (Quick Step, la 5 s şi de Vlasov la 14 s. Astăzi, etapa a IV-a va avea loc pe distanţa de 185,6 km, între oraşele Vitoria-Gasteiz şi Zamudio.

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii