Veste bună după tragedie! Gravida din accidentul cu 7 morți a născut un băiețel

marți, 01 februarie 2022, 15:36
1 MIN
 Veste bună după tragedie! Gravida din accidentul cu 7 morți a născut un băiețel

Gravida din accidentul de azi dimineață a născut un băiat de 2700 de grame.

„A fost o naștere naturală, un băiat de 2700 grame, scor Apgar 9-10”, a precizat dr. Răzvan Socolov de la Maternitatea Elena Doamna.

Tânăra de 24 de ani (foto) fusese victimă a accidentului produs la ieşirea din localitatea Bălţaţi spre Târgu Frumos în această dimineață, care s-a soldat cu șapte morți. I s-a declanșat nașterea în urma șocului suferit.

„Este o pacientă primipară, la prima naștere, de 37 de săptămâni, ea a ajuns la noi din cauza faptului că este și cu infecție Covid, cu naștere declanșată, cu membranele rupte”, a precizat mai devreme dr. Răzvan Socolov.

Întâi a fost transportată la "Cuza-Vodă", dar pentru că testul Covid i-a ieșit pozitiv, a fost transferată la "Elena Doamna".

„Pacienta era însărcinată în 36 de săptămâni, s-au rupt membranele, nașterea era declanșată. A ajuns la noi, unde a fost testată rapid, a ieșit pozitivă și a fost dusă la Maternitatea Elena Doamna”, a precizat dr. Bogdan Doroftei, directorul medical al Maternității Cuza Vodă.

Comentarii