VIDEO: Cum avansează lucrările la Autostrada A7. Imagini de pe tot parcursul drumului de mare viteză

joi, 15 februarie 2024, 13:24
1 MIN
 VIDEO: Cum avansează lucrările la Autostrada A7. Imagini de pe tot parcursul drumului de mare viteză

Autostrada A7 din România e în prezent autostrada la care se munceşte cel mai intens, la scară cea mai mare şi într-un ritm uimitor de accelerat. Lucrările au loc pe întreaga distanţă de 320 km a segmentelor contractate până acum, între Ploieşti, Buzău, Focşani, Bacău şi până la Paşcani. Autorul unui canal de YouTube a făcut efortul de a filma întreaga autostradă A7, aflată în toiul construcţiei, pentru a putea filmul unui tablou complet al stării actuale a lucrărilor. 

Pe primele segmente, între Ploieşti, Buzău şi Focşani, există porţiuni care ar trebui deschise la sfârşitul anului 2024, iar majoritatea segmentelor sunt prevăzute pentru finalizare în anul 2025. Alte două segmente de pa Paşcani la Suceava şi apoi până la Siret abia urmează a fi contractate. Numărul utilajelor şi muncitorilor care lucrează în prezent la construcţia autostrăzii e impresionant şi oarecum inedit pentru România, chiar acum o săptămână cei de la CNAIR anunţând că doar pe segmentul Paşcani-Bacău muncesc 800 muncitori şi 300 camioane şi utilaje.

În apropiere de Paşcani, autostrada A7 va avea o joncţiune, cu un nod rutier complex, cu autostrada A8, cea care oraşul Târgu Mureş cu Paşcani, Iaşi şi Ungheni. Astfel, regiunea Moldova din România va avea în sfârşit două autostrăzi, de la sud la nord şi de la est la vest, care să-i asigure căi de infrastructură modernă şi să-i impulsioneze şi potenţialul economic.

SURSA: piataauto.md

Comentarii