VIDEO Momentul în care trumpiștii au intrat în Capitoliu

joi, 07 ianuarie 2021, 09:40
1 MIN
 VIDEO  Momentul în care trumpiștii au intrat în Capitoliu

Imagini prezentate de un reporter Huffington Post arată cum protestatarii pro-Trump intră în clădirea Capitoliului și se îndreaptă, potrivit acestuia, către ușa Senatului.

“Nu am venit să te rănim, suntem aici pentru guvernul corupt”, spune unul dintre protestarii care înfruntă un agent de securitate pe treptele din interiorul clădirii Capitoliului, unde se află Senatul american.O altă filmare îi arată pe protestatari urcându-se cu o rampă la etajul al doilea, ce părea, potrivit reporterului politic Huffington Post, a fi zona unde se află biroul liderului republicanilor din Senat, Mitch MConnell.

Congresul Statelor Unite a întrerupt, miercuri, procesul de validare al rezultatului alegerilor prezidențiale.

Până acum o formalitate, această procedură a fost tulburată de proteste pro-Trump, în contextul în care președintele în funcție, Donald Trump, încearcă prin orice modalitate să răstoarne rezultatul alegerilor câștigate de Joe Biden cu 306 de voturi la 232.

Susținătorii lui Trump au luat cu asalt clădirea în timp ce unii dintre legislatori, pe cale să fie evacuați, s-au baricadat în săli de ședință. În mai multe clipuri video se poate vedea cum oficialii americani încearcă să blocheze ieșirile. Sala de Senat ar fi deja ocupată de protestatari, iar unul dintre ei a fost fotografiat stând pe scaunul președintelui Senatului.

Comentarii