Cătălin Botoşineanu, fost director al Arhivelor Naţionale Iaşi, atrage atenţia asupra faptului că Iaşul şi România riscă să rămână fără o istorie scrisă a ultimilor 30 de ani, într-o combinaţie amplă de legislaţie defectuoasă, dezinteres al instituţiilor şi presiuni din partea serviciilor de securitate. Acesta a semnat un memoriu anul trecut, în toamnă, alături de mai mulţi colegi arhivişti din ţară ai arhivelor din Iaşi, Cluj şi Maramureş, care a fost trimis la Arhivele Naţionale şi la Ministerul Afacerilor Interne. Totul porneşte de la faptul că în România nu există o legislaţie concretă pentru a stabili când şi cum sunt declasificate documentele desemnate a fi secrete. Profesorul spune că în Europa sau în SUA sunt legi şi protocoale foarte bine puse la punct care stabilesc perioade de timp când documentele clasificate devin de interes public şi pleacă din arhivele instituţiilor către Arhivele Naţionale, unde pot fi consultate de toată lumea. În România, avem şi acum documente desemnate ca fiind clasificate încă de la Primul Război Mondial care, în mod teoretic, nu ar trebui să fie accesibile nimănui. Dar o parte dintre documentele clasificate ce sunt găzduite la Arhivele Naţionale, în funcţie de judeţul în care se află, pot fi consultate de către cercetători, istorici, făcând parte din fonduri mai mari şi fiind lipsite de o miză substanţială - mai ales că majoritatea sunt mai vechi de 40 de ani.

„În anii ’70, se spunea că aceste hârtii clasificate fac parte din fondul Arhivelor Naţionale, după o perioadă de timp ajungeau acolo, se declasificau şi erau publicate în volume de documente. Au fost date unele în cercetare. Ei bine, din 2002 s-a schimbat legea: aceste documente nu mai fac parte dintr-un fond arhivistic naţional de unde ar urma să ajungă în public, ci ele să arhivează sau se distrug. De vreun deceniu, astfel de acte de la Poliţie, Prefectură, Consiliile Judeţene, primării comunale, de la poliţiile care aveau în evidenţă foştii deţinuţi politici şi făceau informări lunare despre aceştia, au fost distruse”, a explicat istoricul Cătălin Botoşineanu.

Presiuni de la SRI şi „Doi şi-un sfert” pe instituţii şi arhive

Practic, spune acesta, instituţiile s-au prevalat de modificările legislative din 2002 şi orice fel de documente care conţineau hârtii cu ştampila „Secret”, unele chiar dinainte de 1989, au fost distruse pentru că erau confidenţiale. Cătălin Botoşineanu spune că în momentul de faţă pot fi citite documentele clasificate despre Al Doilea Război Mondial şi pot fi înţelese altfel funcţionarea şi deciziile statului român, dar despre Revoluţie şi Mineriadă, nu. Presiunea cea mai mare, explică arhivistul, vine de la Serviciul Român de Informaţii şi de la „Doi şi-un sfert” - Direcţia Generală de Protecţie Internă din cadrul Ministerul Afacerilor Interne. Sub auspiciul că ar putea exista ofiţeri ce ar fi deconspiraţi dacă documentele ajung în mâinile cercetătorilor ce consultă Arhivele Naţionale, aceştia solicită adesea insistent instituţiilor publice să pună în aplicare legea şi să distrugă orice arhive care are documente clasificate. S-au pierdut astfel, spune Cătălin Botoşineanu, documente cu o valoarea istorică ce nu poate fi înlocuită de nimeni.

„Nu mai avem nimic de la vizita preşedintelui Franţei la Iaşi, Francois Mitterand, nici de la vizita Papei Francisc. Documentele se distrug imediat, dă ordin DGPI. Toată industria comunistă, tot ce a însemnat Birou de Documente Secrete, au venit, s-au uitat, le-au luat şi le-au distrus. Sigur, erau şi nume de ofiţeri acolo, dar erau documente legate de istoria ţării. Speram că vom putea citi actele clasificate de la mineriade, dar după 2002 această speranţă s-a disipat”, a explicat fostul director al Arhivelor Naţionale Iaşi.

Crimele din orfelinate au dispărut din actele oficiale

Din acelaşi motiv lipsesc arhivele fostelor orfelinate din Iaşi, în care au murit foarte mulţi copii cu dizabilităţi în urma condiţiilor proaste de tratament. Istoricul Cătălin Botoşineanu spune că şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a ajuns la aceeaşi concluzie, dublată şi de dispariţia arhivelor Inspectoratelor Şcolare care au coordonat până în 1996 activitatea orfelinatelor. Ele nu se regăsesc nici la Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sau la Consiliile Judeţene, unde au trecut după 1996 orfelinatele.

„Apoi, lipsesc arhivele din maternităţi ieşene din perioada genocidului la adresa mamelor care avortau. S-au distrus actele clasificate de la instanţe, nu mai ştim cine erau asesorii populari, cine îi numea/verifica, ce informări/directive primeau de la fosta Securitate. Apoi, arhivele clasificate din Prefectură, informările la adresa prefectului făcute de SRI sau DGPI (le poţi citi pentru al Doilea Război Mondial, dar nu le mai poţi citi după 1990). Lipseşte toată arhiva clasificată după 1990 de la Poliţie, Jandarmerie, Pompieri”, a explicat Cătălin Botoşineanu.

Istoricul explică faptul că înţelege nevoia existenţei documentelor clasificate sau secrete, care pot pune în pericol securitatea statului. De aceea, acelea se ţin în arhivele instituţiilor şi nu ajung la Arhivele Naţionale. Dar el consideră că un document ajuns în posesia Arhivelor Naţionale este de interes public şi ar trebui să fie consultat măcar de către cercetători. Oferă exemplul Pogromului de la Iaşi din 1941: documentele clasificate de atunci pot fi consultate în arhive, inclusiv dările de seamă către prefect despre pogrom. Dar pentru 1989 nu pot fi consultate documentele vremii, nici după anii 2000. Sunt bucăţi de istorie care vor rămâne în aer, singurul reper pentru istorici fiind presa vremii, care este „un instrument util, dar nu suficient”.

„Suntem o ruşine, ca ţară”

„Am ajuns precum medicii legişti, noi primim doar procesele verbale în care ne anunţă că au fost distruse arhivele. Suntem o ruşine, ca ţară, din punctul acesta de vedere, nu avem o legislaţie în domeniu, avem documente clasificate la Piteşti din 1917, din Primul Război Mondial. Legea spune că după 30 de ani de la crearea unui document, ar trebui să ajungă într-o arhivă a statului sau să fie făcut public inventarul către fondul arhivistic naţional. Acum, serviciile cer să luăm la mână milioane de file, fiindcă documentele clasificate nu erau în dosare separate, şi să găsim documentele clasificate şi să le izolăm. Dar arhiva este a comunităţii, care are dreptul să îşi ştie trecutul recent”, mai explică fostul director al Arhivelor ieşene.

El spune că, spre exemplu, istoricii nu vor putea să vadă cum au funcţionat în Iaşi instituţiile în anii dinainte şi de după intrarea în UE, fiindcă nu există niciun document arhivat în perioada respectivă şi toate au fost distruse.

„La noi, documentele rămâne clasificate pe termen nedefinit, avem un handicap din acest punct de vedere”, crede Cătălin Botoşineanu.

În opinia acestuia, trebuie dată o lege care să clarifice statutul documentelor clasificate, să le declasifice pe toate cele mai vechi de 30 de ani care nu sunt secrete de stat, iar implicarea serviciilor în crearea istoriei recente să înceteze.