Angajări cu recomandare de la duhovnic. Ultimul pas pentru cei care vor să predea religia în şcoli: Arhiepiscopia Iaşilor organizează interviuri

marți, 24 ianuarie 2023, 02:50
3 MIN
 Angajări cu recomandare de la duhovnic. Ultimul pas pentru cei care vor să predea religia în şcoli: Arhiepiscopia Iaşilor organizează interviuri

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prin Sectorul educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, a anunţat că urmează să organizeze interviuri în toată Moldova pentru acordarea binecuvântării, mai exact – al avizului cultului – celor care vor să predea disciplina Religie ortodoxă. Această cutumă a Bisericii Ortodoxe Române nu este prevăzută în draftul legilor educaţiei, consultate de „Ziarul de Iaşi”, însă va rămâne, cel mai probabil, în vigoare şi pe viitor. 

În ediţia de ieri, publicaţia noastră a realizat o analiză a condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească tinerii, conform noii legi, pentru a putea preda în şcolile din România.

CITESTE SI: ANALIZĂ: Noi condiții pentru cei care vor să fie profesori.Burse peste salariul minim pe economie

Practic, acest aviz al cultului presupune validarea tuturor celor care vor să predea religia în şcoli, fie că e vorba de învăţământul general, fie că este vorba despre seminariile sau liceele teologie ortodoxe. Cu acest aviz, conform Mitropoliei, aceştia se vor putea înscrie „la diferite etape de mobilitate şi de perfecţionare didactică în anul şcolar 2023-2024”.

„Arhiereasca binecuvântare va fi acordată candidaţilor din judeţele componente ale Arhiepiscopiei Iaşilor, în municipiile reşedinţă de judeţ, de către o comisie formată din reprezentantul Centrului eparhial Iaşi, inspectorul pentru disciplina Religie şi un profesor metodist. Candidaţii laici, care solicită binecuvântare, vor susţine un examen psihologic compus dintr-o parte scrisă şi un interviu, în urma căruia se va elibera un aviz psihologic. Avizul psihologic se poate obţine şi până la data interviului”, au transmis reprezentanţii Arhiepiscopiei.

Astfel, vineri, 17 februarie, va avea loc examenul la Piatra Neamţ, luni, 20 februarie la Botoşani şi miercuri, 22 februarie, la Iaşi. Candidaţii, inclusiv cei care nu sunt preoţi, trebuie să îi adreseze o cerere lui IPS Teofan în care să precizeze că vor respecta prevederile statutare, canoanele şi regulamentele bisericeşti, inclusiv hotărârile autorităţilor bisericeşti.

Chiar dacă nu sunt membri ai clerului, trebuie să aducă o recomandare de la preotul paroh din parohia de domiciliu sau de la părintele care le este duhovnic.

Totodată, cei care au mai lucrat ca preoţi trebuie să aducă o recomandare de la parohul din parohia pe raza căreia se află şcoala unde a predat în ultimul an. Alte documente includ şi presupun transmiterea unor memorii de activitate sau avize ale protopopiatului, în funcţie de gradul şi de provenienţa candidaţilor. 

„Pentru ca o persoană să poată preda disciplina religie e nevoie de obţinerea unui aviz de la chiriarhul sau episcopul din zona respectivă. Această binecuvântare (aviz scris) de la Chiriarhul sau episcopul locului este o măsură sau un demers care vizează creşterea calităţii învăţământului românesc şi promovarea competenţei. Această măsură nu e «doar» o cutumă, aşa cum s-a menţionat, deşi aceasta nu e puţin lucru. E o măsură prevăzută încă din anul 2014 în protocolul încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale, Patriarhia Română şi Secretariatul de Stat pentru Culte. Dincolo de aceasta, ea a devenit lege odată cu modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale şi publicată în Monitorul Oficial. E firesc ca un profesor care doreşte să predea disciplina religie, dincolo de studiile din domeniu, trebuie să obţină binecuvântarea chiriarhului, ţinând cont că profesorul de religie poate fi considerat o extensiune a ierarhului în faţa elevului”, a declarat Lucian Apopei, director de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor.

Comentarii