Camionul groazei – primele concluzii ale anchetei accidentului de la Bălţaţi. Șeful ISCRT: „Nu se justifică”

vineri, 04 februarie 2022, 03:02
5 MIN
 Camionul groazei – primele concluzii ale anchetei accidentului de la Bălţaţi. Șeful ISCRT: „Nu se justifică”

Cardul din tahograf, care nu îi aparţinea şoferului, ar fi fost uitat acolo din neglijenţă. "De obicei, şoferii recurg la alt card atunci când au terminat cele 9 ore de condus şi nu şi-au atins targetul de kilometri. Mulţi pun un magnet pe tahograf, alţii pun un alt card, sau îl scot de tot ca să nu mai înregistreze. Dar, dimineaţa, la începutul programului de lucru nu se justifică", crede Mihai Alecu, inspectorul şef al ISCTR România

În cazul cercetărilor accidentului cu şapte morţi de la Bălţaţi, experţii de la controlul transporturilor au reuşit să scoată date din tahograful camionului. Imediat după accident, tahograful era făcut bucăţi, împrăştiat pe şosea, aparatul fiind aruncat din cabina şoferului de violenţa izbiturii cu autoutilitara în care se aflau cei şase nefericiţi. Controlorii de la ISCIR au mers la firma care opera camionul şi au amendat-o deoarece cardul din tahograf nu era al şoferului mort, Radu Andrei. Inspectorii sunt de părere că acel card fusese uitat de către şoferul care condusese camionul cu o zi înainte. “Simplă neglijenţă", spun ei. Ce au mai descoperit inspectorii de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) în cazul accidentului şocant de la Bălţaţi, puteţi citi în rândurile de mai jos. 

Jurnaliştii “Ziarului de Iaşi" încearcă, în continuare, să scoată la iveală condiţiile care au favorizat accidentul şocant de la Bălţaţi, de marţi, unde au murit şapte persoane. La ora 6.30 dimineaţa, un camion care aparţinea firmei Agrotrans, a fiicei primarului din Dumeşti, Mihai Cocoveică, a plecat la drum. La volan se afla Andrei Radu, de 30 de ani, din Dumeşti. Acesta avea permis de conducere de 12 ani, iar atestatul de şofer de transportator de 7 ani. Într-o curbă la ieşirea din Bălţaţi spre Târgu Frumos, bena camionului ar fi derapat pe linia continuă lovind o ambulanţă care mergea cu viteză spre Iaşi. Ambulanţa a lovit două roţi ale benei, adică partea din spate a camionului. Ulterior, Şoferul camionului a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe sensul opus, unde a lovit într-o fracţiune de secundă o autoutilitară care abia fusese depăşită de ambulanţă. Şoferul din autoutilitară, Costantin Pralea, de 39 de ani, din Boureni, a fost surprins şi nu a mai avut nicio reacţie. Cei şase din autoutilitară au murit pe loc, iar şoferul camionului din Dumeşti a decedat şi el în scurt timp. În scurt timp, la faţa locului au fost trimişi şi inspectori de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR). “Am fost solicitaţi de către poliţie de a verifica legalitatea din punct de vedere al transportului.

La faţa locului, totul a fost ok din punct de vedere a licenţierii, atestatului de transport. La locul accidentului, din cauza impactului, tahograful era distrus şi nu mai era funcţional pentru a putea verifica parametrii, dar am trimis la faţa locului un inspector profesionist, care a luat tahograful cu totul şi l-am pus în funcţiune la sediu. I-am dat acelaşi amperaj de curent, iar în momentul în care am extras cardul pentru a-l citi, am constatat că cartela tahografică nu era a conducătorului auto care se afla la volanul autovehicolului. Societatea a fost sancţionată cu 12.000 de lei pentru constatarea aceasta şi a fost dispus un control la sediul societăţii, care încă nu s-a finalizat", a explicat Mihai Alecu, inspectorul şef al ISCTR România.

Cititi si: Cum a lovit moartea la Bălțați. Șapte povești de sub cearșafurile albe întinse pe câmp

Cei de la ISCTR sunt de părere că acel card din tahograful camionului fusese uitat de către un alt şofer care operase camionul cu o zi înainte. Adică fiul primarului, care şi el, ocazional, folosea camionul. Inspectorii spun că Andrei Radu, şoferul camionului, nu ar fi avut un motiv real de a face trucul cu schimbarea cardului, mai ales că pe drumuri, cei de la ISCTR încep activitatea după ora 8 dimineaţă. “Eu nu înţeleg de ce a folosit alt card deoarece nu este o perioadă în care se cară cereale şi să conducă atât ziua cât şi noaptea. În plus, era începutul zilei, nu terminase programul zilnic şi trebuia să mai conducă o oră sau două în plus. Eu cred că din neglijenţă. Camionul ar fi fost condus cu o zi înainte de către un alt şofer, iar când s-a urcat în camion, băiatul a băgat cheia în contact şi a plecat. Nu se justifică înlocuirea altui card în tahohraf, el nu lucrase noaptea. Simplă neglijenţă, credem noi, mai ales că era prima cursă. De obicei, şoferii recurg la alt card atunci când au terminat cele 9 ore de condus şi nu şi-au atins targetul de kilometri. Mulţi pun un magnet pe tahograf, alţii pun un alt card, sau îl scot de tot ca să nu mai înregistreze. Dar dimineaţa, la începutul programului de lucru nu se justifică. Riscul era prea mare şi nejustificat, el noaptea nu a condus. În plus, atestatul îl avea de câţiva ani, avea experienţă, de aproximativ şapte ani avea carnet de profesionist", a completat directorul. Acesta mai spune că bena camionului nu era destinată transportului de pietriş, ci numai de cereale, fiind din aluminiu.

“Firma de transport are profil agricol, iar bena camionului era doar pentru cereale, nu pentru agregate, care sunt mai grele. În perioada asta, neavând marfă de transportat, mai făceau alte tipuri de transport. Benele nu sunt destinate pentru aşa ceva. Camionul implicat în accident avea bena mai subţire, mai uşoară, din aluminiu, are un volum mai mare. Fiind destinate doar cerealelor, marfa este mai uşoară. Se strică mult mai repede dacă încarci cu pietriş care este abraziv. Transportatorul se adaptează pentru a supravieţui. Ca o concluzie, accidentul nu a avut loc pe fondul oboselii, ci o greşeală de conducere, de atenţie sau viteză", a concluzionat Mihai Alecu. 

Cititi si: Accident grav în această dimineaţă în Bălțați: șapte persoane au murit

Comentarii