Chimia neștiută dintre partidul AUR și Diaspora. O analiză deosebită a unui profesor ieșean

AUR a reusit sa isi creeze in timp foarte scurt numeroase filiale in diaspora româneasca din Europa si partidul pare sa fie in crestere in randul romanilor care se afla dincolo de granite. 

In aceste zile, George Simion se afla intr-un turneu pe la comunitățile românești din Europa, motiv pentru care am purtat o discuție cu Alexandru Cohal, specializat în sociolingvistică în Italia și cu expertiză în sociologia și antropologia migrației, cercetător la Institutul de Filologie Română ”A. Philippide” din Iași, vicepreședinte al Asociației pentru Dezvoltarea Moldovei, emigrant la rândul său, locuind peste 15 ani in Italia. 

”Acum AUR este partidul care permite canalizarea furiei”

Rep: Care ar putea fi  resorturile psiho-sociale care pot determina un roman din diaspora sa adere la mesajul AUR? 

Alexandru Cohal: Din multe puncte de vedere, migrantul simte, cum simt şi românii din ţară, că AUR este noul USR. Ambele partide propuseseră, la începuturile lor, o schimbare radicală a modului de funcţionare a politicii (a se nota calificativul ‘radicală’) şi au întruchipat Speranţa (a se citi ‘revanşa’). 

Dacă în cazul USR votantul tipic avea educaţie medie, medie-înaltă, cu valori europene, democratice, în cazul AUR el are educaţie medie, medie-joasă, cu valori autohtone, conservatoare. 

Ambele tipuri de votanţi români erau prezente în Occident şi înainte de 2019, primii activându-se la europarlamentarele din 2019, în timp ce votanţii AUR par a fi mai activi acum. 

De fapt, mulţi dintre simpatizanţii AUR de acum sunt oameni nemulțumiți de impactul USR asupra politicii din România, şi care îşi mută votul de la USR la AUR. Speranţa, pentru votantul AUR, e mai degrabă un soi de sperată revanşă ca răspuns la frustrarea de a nu fi reuşit – ca societate – nici un progres relevant în cei 30 de ani de capitalism. 

După dezamăgirea USR, incapabil să răspundă problemelor pe care el însuși le evidențiase, AUR câștigă teren prin simplificarea problemei: prezentul fiind prea complex şi prea provocator, soluţia este trecutul (etnonaţionalismul românesc) iar aceasta ne va garanta şi viitorul. 

Nu știm cum va face asta dar nu mai contează. Important e că cineva (acum AUR) ne ascultă, ne înțelege anxietățile, ne consolează. Ne e frică, aşa că ne strângem în jurul familiilor (românilor), a limbii (românilor), a religiei (românilor) şi respingem tot vine din afară, chiar dacă ‘din afară’ ar putea veni ceva bun. 

Senzația că suntem abandonați de stat și de instituțiile deputate în a ne apăra e cu atât mai mare în cazul migranților. Ei simt acut lipsa de legitimitate a politicienilor români, reflectată de slaba performanță a clasei politice în ţară şi în străinătate. 

La asta se adaugă faptul că din afara României e mult mai ușor să acuzi lipsa de consistență a oricăror strategii de comunicare și de branding de țară românești, lipsuri care – din nou – măresc ulterior distanța dintre așteptările migranților și ceea ce țara de origine livrează. Tipurile de discriminare de care suferă migranții români nu reprezintă capitole noi în sociologia migrației. 

Despre galaxia de traume ale diasporei noastre au scris cercetători români și străini, jurnaliști, uneori chiar politicieni, lucrurile nu sunt surprinzătoare. Aș pune accentul pe câteva aspecte: migranții noștri trăiesc sub presiunea dublei excluderi (‘fugari’ pentru țara de origine, ‘invadatori’ pentru țara de adopție), ei sunt sub-salarizați, tratați ca eroi și ca trădători de la o situație la alta, de societate, de liderii lor, de familii. 

În fine, aceste persoane adună la multele frustrări și pe aceea de a nu putea influența decisiv sistemul politic din țară, din cauză că le e interzis votul la alegerile locale respectiv din cauză că votul le este sabotat, de legi și de insuficienta logistică, atât la (euro)parlamentare cât și la prezidențiale. 

Care ar putea fi traiectoria relației AUR-Diaspora pina la alegerile din 2024?

Ei bine, s-a văzut că numărul românilor din afara granițelor care votează nu e cu mult mai mare, în procente, faţă de cel al românilor sedentari ce ajung la vot, cu mențiunea că până acum diasporenii au înclinat balanța către curentul politic de ei considerat moderat în acel moment istoric. 

E posibil ca până în 2024, AUR, ca orice partid parlamentar, să se facă cunoscut suficient de mult pentru ca migranții să treacă de la ceea ce AUR permite acum, canalizarea furiei, la judecata critică a activității parlamentare AUR și în final să dea votul cu precădere acelor partide mai apropiate de valorile europene democratice, așa cum s-a întâmplat până acum în diaspora. 

Dar nu avem garanții nici în acest sens: depărtarea de România poate duce și la dezertarea de la urne şi la deresponsabilizarea votului, adică la un vot insensibil la efectele extremismelor, lucru de care ar putea profita AUR. Cum ar putea avea loc acest divorţ de România? 

După 20-30 ani de migrație, migrantul român într-o altă etapă din viață sa, el e acum proiectat din ce în ce mai mult spre realitățile țării de adopție, copiii săi au ajuns la rândul lor la vârsta alegerilor. 

Cu trecerea timpului, țara de origine a părinților ar putea deveni astfel o realitate muzeistică, o destinație pitorească, pe scurt un motiv mai puțin pentru implicare civică. Eventualele lucruri negative din societatea românească vor apărea învăluite într-o ceaţă din ce în ce mai deasă, ele se vor petrece undeva, departe, departe ca spaţiu, departe ca memorie. 

Această dezangajare ar putea să impacteze mai dur în viitor pe migrantul moderat, lăsând astfel mai mult spațiu votantului AUR, un partid încă tânăr și, cum am văzut, ușor de prizat. Sunt sigur că în viitorul apropiat partidele de rit vechi și nu numai vor comanda sondaje specifice și în diaspora și atunci vom avea mai multe indicii.    

”Acest migrant adoptă gândirea şi limbajul extremist al celui care până ieri îi era persecutor”

Exista un profil psihologic dominant al românului din diaspora si cum ar putea arata acesta? 

Nu e uşor de dat un răspuns fiindcă nu există destule date pe care să ne bazăm. Cel mai mare handicap al cercetării este, am văzut, neincluderea migranţilor în sondajele în care se vorbește la modul general despre români, şi care ar putea detecta diferenţele dintre ‘românii mobili’ şi ‘românii sedentari’. 

Mă gândesc la credinţe, valori, tendințe de vot etc. Fireşte, sondajele nu sunt de ajuns ca să explice orice, însă ele ar fi foarte utile ca punct de pornire la realizarea acestui profil. Din fericire, avem totuşi câteva cercetări cu date culese temeinic, din care putem extrage indicii folositoare pe baza cărora să încercăm să definim liniile principale ale profilului socio-cultural al diasporelor româneşti. 

Profilul lor psihologic încă nu s-a făcut, din câte ştiu prof. Daniel David, cel care a schiţat un portret psihologic al românilor ne-migranţi (David 2015) are în agendă un astfel de proiect. 

Cine sunt migranţii? Dacă există un profil (socio-cultural, lingvistic etc.) al poporului român, profilul migrantului român reprezintă o versiune speculară în care se reflectă cel general, cu deosebirea accentelor. 

Mă bazez pe cercetările mele şi ale colegilor asupra migraţiei din Europa la care opun, ca termen de comparaţie, datele din cercetările longitudinale EVS (European Values Surveys). Ei bine, am aflat, uitându-mă pe datele strânse în cercetarea MIRO , făcută atât pe migranţi cât şi pe remigranţi (cei ce ‘migrează’ înapoi în ţara de origine), că unele profiluri sunt mai bine reprezentate numeric. 

Probabil fiindcă migraţia e un catalizator, un accelerator al schimbării, tipuri care în România sunt mai puţin vizibile, precum cel al euro-entuziastului sau cel al xenofobului declarat, apar a fi mult mai bine reprezentate numeric în diaspora. 

Căci da, printre românii sedentari sunt foarte puţini cei ce declară răspicat ura faţă de străini sau frica de minoritari (cum ar fi faţă de ţigani). Dar majoritatea românilor, atât în România cât şi în Occident, e dezinteresată de politică, de viaţa cetățenească comunitară. 

Cei mai mulţi dintre noi, din afara şi dinăuntrul graniţelor României, suntem lipsiţi de încredere în sine şi în conaţionali. O depresie socială profundă ne apasă. 

Evident, tipul românului tânăr, optimist, întreprinzător, studii medii, medii-înalte, din urban, este reprezentat bine în Occident, dar nu era neapărat nevoie de o cercetare ca să ştim asta; îl amintim aici pentru a conștientiza (din nou) cât capital social, economic şi politic pierde România prin migraţia sa.

Poate fi expunerea la fenomenul populismului – mai putin prezent pina acum in Romania dar cu priza mai veche in mai multe state europene – o cauza a sensibilitatii publicului diasporean la discursul AUR? 

Da. Când făceam interviuri cu migranţii, prin 2014, aveam să fiu surprins de pasiunea cu care unii români din Italia susțineau Lega Nord, un partid de extremă dreapta, suveranist, xenofob şi anti-român, de dragul valorilor pe care extremiștii italieni le susțineau şi care erau aceleași ale AUR azi: familia, patria, etnia, credinţa. 

Când te uiţi de departe, pare paradoxal, însă de aproape explicaţia e logică: după perioada de acomodare apare nevoia de a fi apărat, de a fi acceptat ca parte a întregului, de a nu mai fi obiectul discriminării. Aşa se activează mecanismului egoist al ‘ultimului din barcă’ – pentru care barca a devenit prea plină deci nimeni nu mai trebuie să urce din urmă. 

Acest migrant adoptă gândirea şi limbajul extremist al celui care până ieri îi era persecutor. Naționalismul este acel curent de gândire prin care se consumă cel mai uşor astfel de tensiuni. Naționalismul o explicaţie facilă a oricărui insucces, una în care mânia migrantului îşi poate găsi şi motivarea şi catharsisul. 

Naționalismul Lega din Italia, Vlaams Belang din Belgia, Vox din Spania, FPÖ din Austria, RN în Franța şi AUR din România împărtăşesc ‘ideologia naţională’ a  secolului XIX, succesul acesteia constând în simplificare. Ca reacţie la imposibilitatea de a găsi soluţii facile la probleme complexe, naţionalismul răspunde prin unilateralitate. 

El propune un sistem de valori cvasi-tribal, ce reduce societatea la esenţial, în care judecata (raţiunea) e înlocuită cu prejudecata. Mesajul naţionalismului e transmis într-un limbaj accesibil, făcut din poveşti atractive ale eroilor din istorie, din mituri şi din promisiuni edenice. Vlazi Ţepeşi au şi alte popoare din Balcani şi chiar şi naţiunile secularizate din Europa Occidentală, aceşti eroi sunt scoşi în faţă atunci când cetăţenii par a epuiza resursele necesare dezbaterii. 

Subiecţii pe care i-am intervievat eu în străinătate, în perioada 2014-2020 au activat şi mai mult aceste poveşti, unii dintre ei ajungând să exprime idei anti-Europa şi pro-ruse fără a declara o neapărat simpatii AUR, aceste tendințe existau înainte de AUR şi vor mai exista. 

Și trebuie să notăm aici că accente conservatoare, autohtoniste, mesianice, sexiste, xenofobe există în toate partidele politice din România, ele fiind prezente de fapt la populația României. 

Cat de prezenta este BOR in viata comunitatilor romanesti si ce capacitate de influentare politica are? 

E foarte greu să nu te intersectezi cu BOR dacă eşti migrant european, mai ales dacă te afli în Italia, Spania şi Franţa, dar şi în restul ţărilor Occidentale. 

BOR şi-a consolidat prezenţa în aceste ţări, Occidentul sprijinind mai mult decât România clerul român, în principal prin punerea la dispoziţie a spaţiilor de desfăşurare a activităţilor religioase/culturale. Imaginaţi-vă un ONG românesc care primeşte gratuit spaţii pentru a-şi face activităţile, plătind doar ceea ce consumă (lumină, apă, căldură), asta în toată Europa, acolo unde există migranţi români (ortodocşi). 

Profitând de trendul ecumenist, BOR s-a asociat cu bisericile din Vest şi cu instituțiile laice din aceste ţări, câştigând în faţa enoriaşilor migranţi un important capital de imagine, reparând o parte din onorabilitatea pe care o pierduse prin asocierea politică, în ţară, cu statul; în fine, poate cel mai important, dând iluzia de modernitate şi de secularizare (prin asociere cu aceste caracteristici proprii creștinismului Apusean) sub umbrela cărora BOR continuă a fi în linii mari aceeaşi organizaţie conservatoare (Turcescu, Stan 2019), anacronică, exclusivă, naţionalistă (Köllner 2019) şi xenofobă (Popa 2017). 

BOR, mult mai eficient decât ONG-urile româneşti din străinătate, a fost în schimb încărcat de partenerii vestici cu rolul de principal agregator social al românilor din afara României, rol mai puţin util României cât mai folositor ţărilor gazdă. 

BOR diaspora a adaptat modelul parohiei din ţară la nevoile migranților, oferind cadru în care coeziunea comunitară este exemplar pilotată de preoți, migranţi ei înșiși (România le dă un salariu lunar de doar 150 Euro/lună), adevărate relee de informaţii despre dreptul la sănătate, muncă, şedere în ţările gazdă etc. (Ambrosini et al. 2018) 

Pe de altă parte, în ciuda multor exemple de preoţi promotori ai liberalismului, ai pluriculturalismului, mesajul majoritar transmis de BOR prin clerul migranţilor său este cel al menţinerii ‘fiinţei naţionale’, în timp ce discursul integrării în ţesutul social al majorităţii este interpretat mai degrabă ca nevoie de rezistenţă a românităţii la perversiunea occidentală decât ca oportunitate de îmbogățire culturală, lingvistică, spirituală. 

O a doua poartă de intrare în sfera de influență a BOR diaspora e nevoia de tradiţii a românilor de acolo. Creştinismul ortodox românesc este perceput de marea majoritate a migranţilor pe care i-am intervievat ca parte a unui întreg mai mare numit Tradiţie. 

Care migrant – înstrăinat de familie şi de prieteni – nu vrea să aibă avantajul unui contact cu tradiţia la câţiva paşi de casă, în Milano, Paris sau Londra? Dacă ţii la tradiţii româneşti, atunci biserica e locul în care le vei întâlni. 

Nu conteză că tradiţiile nu mai sunt tradiţii autentice ale locului de baştină, important e că oamenii se raportează la fenomene, idei, momente din viaţă conform cu ceea ce aceştia consideră a fi tradiţie. BOR diaspora e păzitorul tradițiilor: în afara slujbelor, toate celelalte tradiţii, chiar şi cele precreştine, precum mărţişorul, se vor consuma (şi) în biserică. 

BOR diaspora e locul în care multiculturalismul are cele mai mici posibilități să înflorească, în care orice formă de propagandă a românităţii este stimulată. Acest lucru este posibil şi din cauză că creştinismul ortodox românesc nu e doar o ritualitate spirituală de duminică ci o lentilă de lecturare a lumii în care se împletesc credinţe religioase, mesianism, magie, mituri despre naţiune care nu pot fi luate decât ‘la pachet’. 

Interferenţele dintre instituţiile ecleziastice şi instituţiile politice, în căutarea legitimării puterii, au fost îndejuns documentante. E vorba de o anomalie a democraţiei moderne ce nu mai miră pe nimeni, nici pe la noi (Spohn et al. 2015), nici pe la alţii (Fox 2018). 

În România, printre altele, a devenit firesc ca partidele să instrumentalizeze religiozitatea oamenilor în scopul consolidării legitimității politice, într-o societate caracterizată de instabilitate, criză de valori și neîncredere în politică (Cace et al. 2011). Respectând modelul de dinainte de 1989 (Stan, Turcescu 2007), BOR diaspora, continuitate a BOR România, a influențat mereu votul migranţilor spre partidele aflate în acel moment la putere, direct, la predica duminicală, sau indirect, cu preotul care se roagă pentru „conducători” la finalul slujbei religioase. 

Deloc paradoxal, clericii români influenţează votanţii români din străinătate către votul conservator, atât la scrutinele din ţara de origine, cât şi la scrutinele din ţările de migraţie, adică către partidele de dreapta sau extremă dreapta, a căror doctrină accentuează rolul valorilor tradiţionale în societate: etnia, familia, religia, respectiv resping străinii, diversitatea, minorităţile (etnice, culturale, sexuale etc.). 

Astfel, deoseori sunt penalizate de la vot tocmai partidele de stânga, aliaţii naturali ai migranţilor, adică acele partide care – cel puţin declarativ – afirmă necesitatea integrării şi a valorizării migranților. 

Pe linie naționalistă cât şi din perspectiva împărtășirii unei viziuni mistice asupra lumii, cu constanta anti-ştiinţifică bine-cunoscută, mai nou corelată cu perspectiva anti-vaccinistă şi conspiraţionistă, BOR diaspora ar putea accentua tendința migranților de a vota AUR. 

Aceasta fiindcă pentru BOR partidul AUR nu militează doar pentru unirea cu creştinii de la răsărit (cetăţenii R. Moldova), pentru păstrarea tradiţiilor şi pentru respectarea strămoșilor; mai mult: AUR e singurul care duce crucea bătăliei împotriva Occidentului corupt, el e adevăratul campion al familiei, al neamului şi al credinţei. 

Interviu realizat de Dan Radu