Cum poţi face homeschooling în România? Sunt sute de copii înscrişi. Cazul lui Bogdan şi Mihaela părinţi a patru copii

Există însă câteva sute, dacă nu chiar mii de elevi care “merg” la şcoală fără ghiozdane, nu frecventează şcoala de după – sau dinainte de şcoală, şi pentru care nu se plăteşte fondul şcolii. Pentru că nu studiază la şcoală, ci acasă. Cum poţi să faci homeschooling în România?

“Homeschoolerii” sunt şcolarii neîncadraţi în sistemul românesc de învăţământ, pentru că legea din România nu reglementează studiul de acasă. Cu toate acestea, numărul părinţilor care aleg să-şi instruiască chiar ei copiii acasă creşte de la an la an. Nu e un fapt demonstrabil, negru pe alb, pentru că nu există statistici privind numărul copiilor instruiţi în sistem “homeschooling”. O afirmă însă chiar ei, cei implicaţi în acest tip de învăţare/predare alternativă. Cei mai mulţi provin din diverse culte religioase, iar predarea include şi studiul Bibliei. Din Regiunea Nord-Est, cei mai mulţi ar fi din judeţul Suceava, judeţ care e şi centru Regional al Comunităţii Penticostale, de exemplu, deşi “homeschooling” se face şi restul Moldovei.

Cazul lui Bogdan şi Mihaela, părinţi a patru copii

Din comunitatea penticostală fac parte Bogdan şi Mihaela, părinţii a patru copii, dintre care trei sunt şcolarizaţi acasă. Bebeluşul, al patrulea dintre copii, asistă din “pelinci” la lecţiile fraţilor mai mari. Cei doi părinţi, puţin trecuţi de 30 de ani ca vârstă, şi-au petrecut 10 ani din viaţa de familie în străinătate: şase în Marea Britanie, patru în Austria. Iar Tiberiu, cel mai mare dintre copii, acum în vârstă de 9 ani, a frecventat o grădiniţă din Austria. Ramona, fiica de 7 ani, e a doua şcolăriţă a familiei. Iar Emi, la 5 ani, face „grădi” în sistem de homeschooling. Cu toţii sunt, de fapt, elevi au unei şcoli din SUA. O şcoală creştină, care impune reguli stricte de predare pentru părinţii care se ocupă de educarea copiilor lor acasă.

Să recunoşti cinstit aptitudinile şi capacităţile propriilor tăi copii, atunci când îi educi chiar tu, ca părinte, e esenţial în homeschooling, spune Bogdan. “Mihaela, soţia mea, a aflat că se poate face homeschooling. La început nu aveam mare încredere, apoi m-am documentat, m-am întâlnit şi cu o familie care făcea de mai mulţi ani home-schooling şi m-am convins că e ceea ce căutam pentru educaţia copiilor noştri. Argumentele în favoarea homeschooling-ului au fost şi carenţele din sistemul românesc de învăţământ, plus că m-am gândit că le-am putea oferi o educaţie personalizată”, spune tatăl-educator, care continuă: „Sunt copii care învaţă vizual, alţii sunt stimulaţi auditiv sau auditiv, kinetic – acest din urmă copil trebuie să pună mana, nu poate sta în bancă – ăsta e modul lor de a asimila informaţia. Noi avem cam toate tipurile de copii. Îmi amintesc de unii dintre colegii mei de la şcoală care erau codaşi. Erau tocmai din această categorie, care nu le place profesorilor, dar dacă îi puneai să facă ceva cu mâinile, erau cei mai buni”.

„În România numai olimpicilor li se acordă atenţie suplimentară”

Încet-încet, colegii “neastâmpăraţi” erau etichetaţi ca obraznici care nu se pot concentra şi îi deranjează pe ceilalţi copii, calităţile nu le erau recunoscute şi ajungeau să fie şi ei, şi părinţii lor, frustraţi, mai explică Bogdan: „În sistemul public, unde e totul la grămadă, copilul are numai de pierdut, e frustrat, de obicei în sistem copiii ăştia sunt primii care se apucă de făcut prostii. În schimb, într-un sistem în care fiecare copil este privit şi apreciat individual, acesta are încredere în sine însuşi, ştie că e capabil. Profesorii ar putea să facă diferenţa, dar nu o fac. În Austria, învăţătoarea încerca să lucreze particularizat cu ei. În România numai olimpicilor li se acordă atenţie suplimentară. În Austria, modul de predare la grădiniţa la care a fost înscris Tiberiu semăna mult cu metoda de predare din homeschooling, iar lucrurile acestea nu le-am găsit în România”.

Cine îşi imaginează că învăţatul acasă e floare la ureche, greşeşte, spun cei doi părinţi, care fac deja de doi ani homeschooling cu copiii lor: „Sunt reguli foarte stricte, nu e aşa, după ureche, există un program care se respectă zilnic. Noi avem la clasa a patra, la a doua şi la grădiniţă. Sistemul de home-schooling e făcut în aşa fel încât copilul să devină autodidact. Tu, ca învăţător, ai un ghid, iar disciplinele de studiu sunt bine îmbinate, diferitele discipline fac trimitere una la alta”.

Tiberiu, Ramona şi Emi sunt înscrişi la o şcoală creştină din SUA. “Se plăteşte o taxă de înscriere. Dacă ai mai mulţi copii, se reduc taxele. Apoi cumperi materialele. În plus, tu eşti liber să adaugi ce materii vrei, în funcţie de ce înclinaţii are copilul. Dar dacă faci ceva, trebuie să le spui lor, să verifice, să dea aprobare. Nu-i aşa, că mă hotărăsc eu să-i învăţ franceză şi gata. Au caiete, cărţi, manuale, de geografie, de istorie şi e atât de fain cum se îmbină geografia cu istoria, cu engleza, cu matematica. Înainte de a începe şcoala, copiii au dat nişte teste, ca să vadă la ce clasa s-ar încadra. S-au încadrat la nivelul vârstei. Înainte să-l înscriem pe Tiberiu însă, am făcut opţional o jumătate de an de engleză – jumătate de an în care a studiat cât alţii într-un an”.

Costurile şi cum se face echivalarea în România

Pentru înscrierea celor trei copii la şcoala americană care îi ajută să facă homeschooling în România, taxele de înscriere au fost, însumate, de până la 300 de lei, iar pentru manuale, părinţii au mai plătit 1.600 – 1.800 de lei, calculează rapid în minte Bogdan, dar, adaugă el, “manualele sunt pentru tot anul, nu e obligatoriu să fie cumpărate toate odată. Tot ce avem e pe hârtie, dar mai apelăm şi la documentare educative. Iar în caietele de lucru au tot felul de teste la care se calculează punctajul. Dacă nu iese punctajul minim, copilul trebuie să reia învăţatul şi testarea. În plus, o dată la doi ani vin reprezentanţi de la şcoală şi îi verifică care le e nivelul, la ce clasă se încadrează după cunoştinţele pe care le au. Iar tu, ca părinte, ştii unde să insişti mai mult”.

Rolul părinţilor care fac homeschooling e însă esenţial, atrage atenţia tatăl celor trei copii: „Cred că fiecare părinte trebuie să-şi cunoască copiii. La noi, Tiberiu învaţă cel mai bine cu ajutorul stimulilor vizuali, Emi, cel mic, e kinetic, iar Ramona e un mix. Tu, ca părinte, trebuie să ai un mindset foarte bun, să ştii ce faci, să ştii unde vrei să ajungi. De aceea nu cred că homeschooling-ul e pentru toţi. Fiecare părinte are un bagaj de informaţii, există şi un , ghidul profesorului. Dar dacă părintele nu ştie engleză, e mai greu pentru părinte. Iar dacă nu eşti bine organizat, e un dezastru total. La clasa întâi a fost mai dificil şi pentru mine, am stat mai mult cu ei. Dar un avantaj al sistemului de tip homeschooling bine implementat e şi că îi învaţă pe copii să fie autodidacţi. Din ce am mai auzit de la alţi părinţi, care au copii mai mari, aceia deja îşi fac singuri 90% din lecţii. Am vorbit cu unii care au copil la liceu şi mama acelui copil spunea că deja fiul ei ştie mai bine ce are de făcut la lecţii decât ştie ea. La terminarea scolii se dă un bac internaţional, care se echivalează în România, şi apoi merg la facultate. Cu alte cuvinte, e ca şi cum şi-ar fi făcut şcoala în America. „.

320 de copii în grup

În familie, soţia predă matematică, iar soţul se ocupă de ştiinţele umaniste. Homeschooling-ul e, de fapt, şi o şcoală pentru părinţi, care deprind auto-controlul şi devin mult mai atenţi la ce i se potriveşte cel mai bine unuia sau altuia dintre copii. Pot face homeschooling cu copiii lor şi pentru că au joburi flexibile. Iar asta le permite să fie atenţi şi cu partea de socializare a “elevilor” lor cu alţi copii.

“Nu e ca şi cum ai ţine copilul închis în casă toată ziua. Are un program, ca şi la şcoală, dar faci tot timpul activităţi, homeschoolerii se întâlnesc între ei, copilul nu stă ca într-o cuşcă. Avem un grup naţional de homeschooleri – sunt vreo 320 de oameni în grupul ăsta, dar la nivel naţional sunt mult mai mulţi. Cu grupul ăsta Tiberiu a fost anul acesta într-o tabără la mare şi au socializat. În plus, încercăm să facem în fiecare lună o ieşire, iar învăţarea şi educarea au loc tot timpul. De exemplu, am mers cu Emi şi Tiberiu pe munte vara asta, la 2.200 de metri. Pe drum, la întoarcere, întrebau de ce sunt bornele de pe stradă – la un kilometru şi la 100 de metri – şi le-au spus să-şi imagineze că e o riglă cu cm şi mm. Ca şi liniuţele de pe riglă, bornele sunt nişte semne destinate măsurătorilor. Într-o discuţie sunt mult mai implicaţi, mult mai siguri pe ei. Trăind, înveţi”, a concluzionat Bogdan, profesorul propriilor copii din clasa de acasă.