Doi tineri au furat mai multe bunuri dintr-o locuinţă din Târgu Frumos şi au crezut că vor scăpa fără să fie prinşi, însă au fost săltaţi de pe stradă câteva minute mai târziu. Vineri, doi tineri de 20, respectiv 23 de ani, au intrat în casa unui ieşean, de unde au furat un telefon mobil, mai multe bunuri, dar şi suma de 300 de lei.
După ce au pus mâna pe toate lucrurile de valoare care le-au ieşit în cale, cei doi tineri au ieşit în fugă şi s-au făcut nevăzuţi. Bărbatul a cărui casă a fost călcată de hoţi a sunat imediat la 112 pentru a anunţa furtul, iar la faţa locului au intervenit de urgenţă mai multe echipaje de poliţie. Câteva minute mai târziu, agenţii de la Poliţia Oraşului Târgu Frumos au reuşit să îi depisteze pe micii infractori la numai câteva străzi distanţă.
În urma unui control corporal, poliţiştii au găsit asupra lor toate bunurile pe care proprietarul locuinţei le-a indicat ca fiind furate. Tinerii au fost conduşi la audieri, unde au dat cu subsemnatul, iar în aceeaşi zi au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ziua următoare, pe 10 septembrie, hoţii au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Paşcani şi Judecătoriei Paşcani, iar instanţa a hotărât ca aceştia să fie arestaţi preventiv pentru următoarele 30 de zile. Cercetările în cadrul dosarului penal pentru tâlhărie calificată sunt continuate de agenţii de la Poliţia Oraşului Târgu Frumos.
Publicitate și alte recomandări video