Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
În perioada ianuarie - martie 2022, vânzarile de apartamente au crescut luna de luna, pe (...)
citeste totjoi, 19.05.2022
Dorin Cohal a dat în judecată Penitenciarul, pe motiv că nu are parte de tratament adecvat. Judecătorii i-au respins acţiunea, în primă instanţă.
Chiar a doua zi după încarcerare, un condamnat pentru sex cu minore a cerut întreruperea executării pedepsei. Dorin Cohal susţine că bolile de care suferă îl fac să nu poată suporta regimul de detenţie. Plângerea lui Cohal se află pe rolul Curţii de Apel, după ce magistraţii Tribunalului au apreciat că el trebuie să rămână închis în continuare.
La sfârşitul anului 2019, Cohal a fost condamnat la 7 ani de închisoare, într-un dosar în care alţi doi oameni de afaceri au fost condamnaţi la 11, respectiv 4 ani de detenţie. Cei trei organizatori ai orgiilor sexuale, la care au fost inclusiv acuzaţii că fetele erau îmbătate şi drogate apoi abuzate, sunt Dorin Cohal, om de afaceri in domeniul autovehiculelor, Nicuşor Coşuţă, proprietar al vilei din Bucium unde aveau loc orgiile şi patron al Pizzeriei Nico din Nicolina, şi Cornel Hitruc, patronul restaurantului Familial din Alexandru. În dosar a fost cercetat şi un fost vicepreşedinte al CJ. Aceştia au fost acuzaţi că, în perioada 2003-2007, ar fi racolat fete din Iaşi pe care le ademeneau sub pretextul participării la petreceri organizate în vila din Pietrărie a unuia dintre ei.
„Atât racolatorii, cât şi alte persoane de sex masculin din anturajul acestora, de regulă parteneri de afaceri, împreună cu tinerele fete vizionau filme pornografice, fumau ţigări din cânepă şi narghilea, după care le determinau pe acestea să întreţină raporturi sexuale normale, câteodată orale şi anale, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 50 şi 150 lei“, se arată în rechizitorul întocmit în 2008 de DIICOT Iaşi.
Cohal a fost închis pe 17 decembrie 2019. A doua zi, a formulat cererea de întrerupere a executării pedepsei, în baza unui teanc de acte medicale. Astfel, Cohal efectuase începând cu 2012 mai multe investigaţii medicale, diagnosticul final atestând existenţa mai multe afecţiuni cronice, precum polineuropatie autoimună, tetrapareză severă, diabet zaharat tip II, hipertensiune arterială, vezică neurologică, rinichi stâng scleroatrofic, rinichi drept hipertrofiat şi insuficienţă renală cronică.
O expertiză medicală realizată la sfârşitul anului trecut stabilea că patologia, practic irecuperabilă, impunea asigurarea unui tratament de specialitate şi îngrijiri speciale, cu monitorizare permanentă. Deţinutul s-a plâns că penitenciarul nu i-a administrat tratamentul prescris, ci doar substanţe generice, că nu a fost dus niciodată la proceduri de kinetoterapie care i-ar fi refuzate în închisoare şi că nu beneficiază de un asistent personal. În plus, nu ar avea nici condiţii potrivite pentru a se spăla, întrucât nu încape cu căruciorul în baie, şi că suferinţele i s-au agravat, ajungând să ia zilnic câte 28 de pastile.
Conform legii, înreruperea executării pedepsei se poate dispune când se constată că boala de care suferă deţinutul nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Penitenciarelor, că specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în spital şi dacă judecătorii apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.
Instanţa a fost de acord că situaţia lui Cohal este deosebită şi că este necesar ca Penitenciarul ieşean să efectueze mai multe demersuri pentru a-i asigura condiţii adecvate stării lui de sănătate. Magistraţii Tribunalului au remarcat însă că deţinutul formulase cererea de întrerupere a executării pedepsei imediat după încarcerare, fără a fi solicitat întâi conducerii Penitenciarului îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie. De asemenea, bolile de care suferă Cohal datează dinaintea încarcerării, iar expertizele medicale nu au arătat că s-ar fi agravat din cauza încarcerării. Faptul că deţinutul a fost prezentat la spital pentru kinetoterapie abia în octombrie a fost explicat de judecători prin condiţiile provocate de pandemie, ce nu pot fi imputate penitenciarului.
„Instanţa apreciază că, în ansamblu, nu se poate considera că în prezent există o incompatibilitate între starea de sănătate a condamnatului, respectiv tratamentele pe care aceasta le impune (să continue tratamentul medicamentos cronic şi kinetoterapia) şi condiţiile de detenţie“, a fost concluzia magistraţii Tribunalului, care au decis respingerea acţiunii.
Sentinţa a fost atacată de Cohal, iar Curtea de Apel urmează să discute cazul pe 6 septembrie.
Cuvinte cheie: + orgii sexuale, minore pentru VIP-uri, Bucium
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Cum lovește războiul la Iași. Scăderi drastice la vânzarea apartamentelor. Creșteri la terenuri
Care e secretul viceprimarului acuzat de trădare? Alţii ca el au plecat acasă în câteva luni
Complexul sportiv din Sărărie al Universității „Cuza”, schimbat radical faţă de anul trecut
Blocul interlopului Oarză, ridicat în total răspăr cu legea. A sărit la bătaie la oamenii legii
Chirica şi Harabagiu, din lac în puț la DNA. Noile încadrări juridice
Cine va fi antrenor la Poli Iași? Un fost secund al naționalei României?
Începe procesul colonelului care spune că a deranjat relaţiile intime din interiorul DNA Iaşi
Crimă conjugală înfiorătoare: a pus capăt disputei cu soţia tăindu-i gâtul prin somn
Ceremonii inedite la Agronomie, la finalul de an, azi: o scenă pe stadionul de rugby
A murit pictorul Henry Mavrodin. "A plecat să picteze în lumină înconjurat de îngeri"
Popescu: Eu şi acum spun că avem un preţ foarte mare la gaz, nejustificat
Statele Unite ale Americii şi-au redeschis ambasada de la Kiev
George Simion, scandal la Digi24. A încercat să intre în sediu, dar a fost alungat
Cine este românca care a murit în Thailanda în timp ce își făcea un selfie
Grecia renunţă la purtarea măştii în locurile publice închise
Anularea certificatului digital COVID-19 la nivelul UE, dezbătută
Croația se va împotrivi primirii Finlandei și Suediei în NATO
Tanc rusesc lovit de ucraineni la câțiva kilometri de granița cu Rusia
Poşta Română va distribui cardurile din programul ''Sprijin pentru România''
Jocurile „Special Olympics” din Malta: Iaşul are patru medaliaţi
Performanţă studenţească ieşeană: Un pod de 79 kg a susţinut greutatea unui autoturism
Cum sa creezi o relatie bazata pe emotie cu angajatii firmei tale (P)
O studentă de la Cuza se plânge de calitatea preparatelor servite la cantina universităţii
Clubul JUNIMEA –SCRIPTOR anunţă că îşi ca desfăşura activitatea săptămânal
”Booster” anticovid pentru copiii din SUA cu vârsta cuprinsă între cinci şi 11 ani
Un suporter al Nottingham Forest i-a dat un cap în figură unui jucător al echipei Sheffield United
Creștere accentuată a cazurilor de pneumonii comunitare în vestul ţării. Cum se manifestă
Lovituri devastatoare la un meci de box. Unul dintre luptători a fost aruncat din ring (VIDEO)
Un desen a lui Michelangelo, estimat la 30 de milioane de euro, a fost scos la licitaţie
Ciolacu îşi îndulceşte declaraţiile: Asta nu înseamnă că cineva va veni cu noi impozite
Blocajul rutier de aproximativ 2 kilometri la Vama Siret pe sensul de ieşire din ţară
Atacul rasist de la Buffalo, pregătit în mod meticulos timp de mai multe luni
Cinci copii ținuți în robie de un fermier care i-a închiriat de la părinţi
Un colonel ucrainean explică de ce Insula Şerpilor este importantă pentru Moscova
Ucraina deschide la Kiev primul proces pentru crime de război după invazia rusă
Monturile piciorului ( Hallux valgus ): simptome, diagnostic și tratament
Disney+ nu va afişa multe reclame. Serviciul va fi disponibil şi în România din 14 iunie
Meta a şters zeci de milioane de incitări la violenţă de pe Facebook
Echipa lui Ianis Hagi va juca astăzi finala Ligii Europa cu Eintracht Frankfurt
Cel mai mare proprietar de avioane din lume a pierdut 113 avioane în favoarea Rusiei
Forţele ucrainene de apărare aeriană distrug 11 drone inamice şi patru rachete de croazieră
Preţurile petrolului au crescut marţi, temporar, la peste 115 dolari pe baril
Dr. Corneliu Dobre: Vitiligo poate fi ameliorat, dar nu vindecat
New Iasi Architecture 2022. Cum poate fi pus în valoare patrimoniul arhitectural și cultural (P)
Cheșcu face și drege în continuare pe un proiect ilegal. Statul, paralizat la Iaşi?
Ce variante are primarul Chirica după plecarea vicelui ex-USR Baciu?
Cătălin ONOFREISpaima Constituţiei |
Florin CÎNTICOmnia Vincit Amor |
Grigore ILISEIDorul şi amintirea de-a pururi |
Alex VASILIUEnescu în presa română (I) |
Iacătă-l la interval pe conţilierul premarelui Mihai Chirica, cu o postare de zile mari |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.