EXCLUSIV – Casa Pătrată: evacuare iminentă, căutări frenetice. Nu se ştie încă unde vor fi duşi sutele de angajaţi de aici

vineri, 19 mai 2023, 01:50
3 MIN
 EXCLUSIV – Casa Pătrată: evacuare iminentă, căutări frenetice. Nu se ştie încă unde vor fi duşi sutele de angajaţi de aici

Instituţiile care funcţionează aici caută soluţii pentru perioada în care clădirea va intra în şantier de renovare generală. Construcţia urmează să fie supusă unor lucrări de eficientizare energetică, ceea ce presupune intervenţii la pereţii exteriori şi schimbarea instalaţiilor interioare

 

Dată în folosinţă cu 55 de ani în urmă, Casa Pătrată – fostul sediu al Comitetului Judeţean al Partidului Comunist Român, astăzi al Prefecturii, Consiliului Judeţean şi al altor instituţii – se pregăteşte de prima renovare din istoria ei. Pentru moment, este aşteptat rezultatul licitaţiei pentru serviciile de proiectare şi obţinere a tuturor avizelor necesare deschiderii şantierului. Atât aceste servicii, cât şi pachetul de lucrări vor fi finanţate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Clădirea aparţine Ministerului Afacerilor Interne. Practic, doar Instituţia Prefectului este „acasă”, toate celelalte instituţii fiind chiriaşe. Însă toate trebuie să ia în calcul o eventuală mutare temporară în eventualitatea în care activitatea nu se va putea desfăşura normal pe perioada lucrărilor.

„Toate instituţiile au fost informate încă de când se completa dosarul pentru obţinerea finanţării. Va trebui, fiecare, să găsim soluţii, inclusiv noi”, ne-a spus prefectul Bogdan Cojocaru. „Dacă proiectantul şi firma care va câştiga contractul de execuţie vor identifica o variantă de lucru pe tronsoane, atunci vom încerca să aplicăm cea mai potrivită soluţie. Până nu finalizăm aceste proceduri, nu se pune problema relocării”, a adăugat el. Estimarea momentului luării unei decizii în această privinţă indică începutul anului viitor, ne-a mai spus prefectul Iaşului.

Consiliul Judeţean este cea mai mare instituţie care funcţionează în Casa Pătrată, cu aproximativ 200 de angajaţi. Vicepreşedintele Marius Dangă ne-a spus că au început deja căutările pentru spaţii, dar că cele mai multe răspunsuri primite până acum sunt nefavorabile. Totuşi, dat fiind că nu e vorba de intervenţii la structura clădirii, ci doar modificări şi reamenajări legate de eficientizare energetică, şefii CJ iau în calcul continuarea activităţii la Casa Pătrată, dar cu un management al investiţiei foarte riguros. Marius Dangă a dat exemplul şantierului similar de la Spitalul de Copii, unde lucrările s-au desfăşurat fără întreruperea actului medical.

Citește și: De ce este pătrată Casa Pătrată

O instituţie importantă care funcţionează la etajul al doilea al Casei Pătrate este Direcţia Judeţeană de Statistică. Directorul executiv ne-a spus de asemenea că începutul anului viitor trebuie să-i găsească pregătiţi pe angajaţii DJS inclusiv pentru soluţia mutării. Ar fi vorba de o perioadă de 30 de luni, termen care se încadrează în condiţiile impuse de PNRR: orice proiect să fie finalizat până la sfârşitul anului 2026. Că va fi mutare în alte spaţii sau restrângerea activităţii, anul 2024 va fi un vârf de sarcină, din cauză că sunt programate patru rânduri de alegeri – europarlamentare, locale, parlamentare şi prezidenţiale.

Prima etapă, a pregătirii documentaţiei şantierului, este evaluată la 460 de mii de lei, puţin peste 93 de mii de euro. Pentru lucrările propriu-zise, suma maximă care poate fi accesată prin PNRR se apropie de 5 milioane de euro, respectiv 500 de euro/mp. 

Comentarii