anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
TVR Iasi Telejurnal
anunturi

miercuri, 22.03.2023

EXCLUSIV: Reţeaua de droguri a lui „Creţu”, spaima Ardealului, a căzut în plasă la Iaşi. Droguri transportate de Poşta Română

GALERIE
droguri_posta
  • droguri_posta
- +

Poliţiştii de la „Crimă Organizată” Iaşi alături de procurori ieşeni i-au scăpat pe clujeni de unul dintre cei mai cruzi interlopi din zona lor. Este vorba despre Bogdan Negrei, zis „Creţu”, eliberat din închisoare recent. Imediat după ce a fost eliberat, acesta a adunat un grup de foşti deţinuţi şi a început să trimită droguri în penitenciarele din Bucureşti şi Botoşani. În reţea era şi un ieşean. Citiţi în rândurile de mai jos cum au fost prinşi aceştia şi cum a căzut ingenioasa reţea!

 

Creţu a fost eliberat condiţionat în luna octombrie a anului trecut, după o condamnare de 20 de ani de închisoare. În anul 2010, Creţu a dat foc unei tinere în faţa unei discoteci din Austria, deoarece nu voia să-i plătească taxa de protecţie cerută, de 3.000 de euro. Interlopul a stropit-o pur şi simplu cu benzină şi i-a dat foc. Femeia a stat îndelung în spital cu răni grave, dar a supravieţuit.

În închisoare, Creţu ar fi pus bazele grupului respectiv de traficanţi de droguri, apoi, când membrii au fost eliberaţi condiţionat, s-au apucat metodic de treabă. Membrii reţelei aveau metode dintre cele mai ingenioase. Una dintre ele: împregnau scrisori cu droguri şi le trimiteau prin poştă unor deţinuţi. Aceştia fărâmiţau hârtia scrisorilor impregnate şi făceau ţigări, pe care le vindeau. Metoda este însă una care ar mai fi fost folosită şi în alte închisori, de asta au picat în cele din urmă în plasa anchetatorilor.

Ce spune DIICOT Iaşi?

„Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea pentru o durată de 24 ore a patru inculpaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile a produce efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie. În cauză s-a reţinut faptul că, în perioada octombrie 2022 - martie 2023, cei patru inculpaţi, din judeţele Iaşi, Suceava şi Cluj, au comercializat, în repetate rânduri, droguri de risc canabis, droguri de mare risc JWH 210 şi heroină şi substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive 3-CMC consumatorilor de astfel de substanţe de pe raza acestor judeţe. De asemenea, inculpaţii, parte dintre aceştia condamnaţi anterior la pedepse privative de libertate, în prezent liberaţi condiţionat, au aprovizionat cu substanţe psihoactive ADB-BUTINACA şi droguri de mare risc JWH 210 deţinuţii încarceraţi în penitenciarele din Bucureşti şi Botoşani”, au precizat reprezntanţii DIICOT.

Procurorii au operat, anterior reţinerilor, şi mai multe percheziţii. „Cu ocazia celor 9 percheziţii domiciliare efectuate la data de 9 martie în judeţele Iaşi, Suceava şi Cluj Napoca, au fost identificate şi ridicate 100 grame de canabis, 90 doze - aproximativ 80 de grame - de substanţe psihoactive noi 3 CMC, 5 coli impregnate cu JWH -210, 65 grame de substanţă vegetală impregnata cu JWH 210, 10 doze de canabis, un pistol airsoft, 4 cântare de precizie pe care s-au găsit urme de droguri, 10 telefoane mobile şi suma de 13.000 lei”, au precizat reprezentanţii DIICOT.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Despre marea coaliţie (II)

Lucian DÎRDALA

Despre marea coaliţie (II)

În prezent, în contextul războiului din Ucraina, conducerile celor două partide au la îndemână tema interesului naţional pentru a-i reduce pe membrii nemulţumiţi de funcţionarea guvernării sau de însăşi ideea marii coaliţii.

opinii

Identităţile multiple ale lui Mircea Eliade

Florin CÎNTIC

Identităţile multiple ale lui Mircea Eliade

Pentru cei care depind de gândirea magică, locul, ora şi ziua naşterii au un caracter special. Sunt oameni care cred că jocurile astrale ale horoscopului le predefinesc destinul şi modul de a trăi. Şi Mircea Eliade făcea parte din această categorie şi e surprinzător cum a promovat toată viaţa o dată a naşterii falsă.

Ergo bibamus!

Radu PĂRPĂUȚĂ

Ergo bibamus!

La CUI (restaurantul-crâşmă al Centrului Universitar Iaşi) sau la alte crâşme din astea simandicoase nu trebuie să bei până ce te faci cui şi să te trimită chelnerul acasă ca pe ultimul pilangiu. Sau, mă rog, să-ţi dea cu flit sau, în fine, să te uşchească, dar aşa, mai manierat, o îmbrânceală acolo - nu cu şuturi în fund ca la Zoiosu sau alte „bombe” asemănătoare. 

O nucă tare: muzica academică modernă

Alex VASILIU

O nucă tare: muzica academică modernă

Programate uneori în funcţie de aniversări/ comemorări, lucrările definitorii pentru muzica secolului XX-XXI îşi găsesc foarte rar locul în stagiunile filarmonicilor din România – stagiuni simfonice, vocal-simfonice, camerale. Invocate deschis ori trecute sub tăcere, motivele sunt obişnuinţa publicului de a asculta capodoperele clasice, romantice, concerte (mai ales pentru pian şi vioară), lipsa cronică a fondurilor necesare achitării drepturilor de interpretare, comoditatea reluării lucrărilor binecunoscute sau a însuşirii opusurilor scurte, relativ uşoare din punct de vedere tehnic. 

pulspulspuls

Stand-up comedy cu Tanţa şi Costel la Gala Sportului ieşean. Momente şi schiţe!

Stand-up comedy cu Tanţa şi Costel la Gala Sportului ieşean. Momente şi schiţe!

Chestiuni tare faine auzim că s-au petrecut la finele săptămânii trecute, stimaţi telespectatori, la gala sportului ieşean, eveniment care i-a avut în prim plan pe cei doi penalişti de la liberali: Tanţa şi Costel, cum li se zice mai nou prin politichia de Bahlui. 

Caricatura zilei

Xi Jinping si Putin

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Credeti ca blocurile ridicate dupa anii 2000 in Iasi si in tara sunt sigure in cazul unui cutremur major?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.